Tu care erai atât de frumoasă
Născută, ca-n versuri eminesciene, vergură mireasă
Ca între oale de lut o, de cristal, vază
Ca între pietre cea pe care Michelangelo personal o sculptează

Sigur, nu iese din tine Pieta și nici o călugărie
Nu iese din genunchiul tău chinovie
Dar nemulțumit, sculptorul se întoarce la rotundu-ți popou,
Cioplindu-l cu dalta, încă o dată și încă o dată, din nou

Eu care nu-s sculptor, nici fabricant de femei
Nu fac decât să pun nudității tale cercei
Din cuvinte, că-s ieftine la piața de vorbe, fac doi lei

Puțin, foarte puțin prin sufletul tău aș umbla
În rest, femeie, te-aș lăsa tot așa

28 mai 2021, București