Lucian Avramescu: Îngerii păzitori au ars primii în flăcări

 

De ce stai pe gânduri, inimă,
Seara împrăştie cioburile luminii şi lumea
Nu se mai vede aşa cum e – ca o funingine

Ieri devine imposibilul mâine,
Arțarii nu mai îmbătrânesc, ci pier,
Fantoma crudă a plictisului ucide din inerție

Puternică te credeai, șubredă fiind ca Titanicul,
Valsul lăutarilor pe punte
Muzica pipăie în avans fundul oceanului
Ultima poveste de dragoste umedă, ca un sărut pe clapele de pian

De ce stai pe gânduri, inimă,
Iar ochii tăi dinlăuntru caută dincolo de oameni
Când tot ce vine din ei pleacă, asemeni cascadelor ucigașe

Ți-ai pierdut unul câte unul copiii,
Viermele nebuniei a călătorit de departe
În sângele lor prin sângele tău
Vraja ține un timp apoi copacii tineri se destramă
Ca niște fantome care nu-și mai află conturul

Fost armonios ghețar, lumea se dezagregă,

Polii au luat în stăpânire ecuatorul, un strigoi cu nume de floare
Ocupă pozițiile strategice
Iar soldații mor împușcaţi în inimă chiar cu trăgaciul inimii lor

Aștepți zadarnic ca palma cerului să-ți mângâie obrajii
Binevoitoare ca o libelulă
Îngerii păzitori au ars primii în flăcări
Degeaba tulumbele aruncă apă pe mistuitele lor aripi,
Sfârșitul e, firește, fără sfârșit

31 ianuarie 2021, Sângeru