Lucian Avramescu: Mai lasă-mi, îngere, câteva apusuri

 

Înaripatule, de ce ai privirea schimbată şi te uiţi prin rarefiata mea umbră altcum,
de parcă de gheață aș fi
și din țurțuri nu mă mai poți face la loc?

Îți sunt de folos dincolo?

Te asigur că acolo nu-s bun de nimic

Ce să faci tu cu mine, care mi-ai fost Înger păzitor, atâta amar de vreme,
Și știi că o clipă n-am stat?

La ce să mă folosești
Într-o lume în care
Toate-s isprăvite,
Nu există turle neterminate,
Poezii fără rimă,
Râuri cărora să le sap alte albii
Copiii de făcut nu sunt fiindcă Stăpânul tău și al meu
A făcut unul care ține pe umerii lui toată iubirea lumii

Ai o misiune de împlinit
Și mi-a venit sorocul?

Trage și tu de timp o țâră,
Cât să mai trasez o linie de șotron

Țâncilor și dragostei să-i repar niște virgule sărite,
Mai lasă-mi câteva nopți să-i spun Iubitei mele că plec nițel
Plec să nu fac nimic,
Fiindcă pe lumea ailaltă
Chiar că nu am nicio întrebuințare

Pari hotărât să zici nu, nu se poate
Să-ți dau nopți
că le dai foc

Atunci mai dă-mi câteva seri
Câteva apusuri
Iar ziua lasă-mă să trebăluiesc ca un sclav să fac din cuvinte biserici
Și din biserici cuvinte
Hai, mă știi doar, pune o vorbă bună
Nu stau mult
Fiindcă doar câteva-s neterminate
Din neterminatele toate

Tocmai că te știu, zise calm îngerul,
La tine altcevaul începe din cevaul abia terminat
Și nicicând nu te prind liber pentru o călătorie de voie

Dar tot vorbind, i-am mai ciupit o seară îngerului meu păzitor
Care-a adormit pe aripa lui stângă
Unde-mi țin și eu inima
Care iute a fugit în inima iubitei mele
Fiindcă doar acolo se simte apărată
3 mai 2021, Sângeru