Lucian Avramescu: Nu se rupe-n viscol ca un prost

Cât mers mai am de-ncălecat cu pasul
Câți pași mai am de vorbe pe hârtie
Nici Dumnezeu pesemne nu mai știe
Că și-a pierdut și el prin ceruri ceasul

Car după mine îndelungi vagoane
Niciunul de pe șine n-a căzut
Și-s pline de neliniști și sărut
Ce-au devenit de la un timp icoane

Înconjurat de-o primăvară-toamnă
În care nici-o frunză nu-i pe jos
Tot calc încrezător dar și sfios
De parcă aș purta în vals o doamnă

Să pier, nu-i mare brânză, tai felii
Puținul meu de grea eternitate
În care pun uimiri pe jumătate
Și-agăț de clanța ușii jucării

Mai duc câte puțin din tot ce-am fost
Simt uneori că pic, dar nu se cade
Pomul e bun doar dacă ține roade
Și nu se rupe-n viscol ca un prost
12 iunie 2021, Sângeru