Lucian Avramescu: Rimă la femeie

 

Plouă lung, iubito, plouă cu suspine
Plouă ca de stingeri peste-un foc mocnit
Eu, ca ploaia asta, versuri scriu într-una
Eu, poetul tragic și necontenit

Ape vin din ceruri și se duc la vale
Poate morții noștri plâng și dau de știre
Că și sus, la Domnul, e prăpăd și jale
Numai eu, iubito, scriu despre iubire

Sunt, femeie, ploaia care dă foc casei
Ca pe jar să calce și să dea de tine
Să te-mbrățișeze și să-ți spună-n șoaptă
Că nu piere lumea și că va fi bine

Scriu, câteodată, parcă în averse
Codul nu e verde, e cod de taifun
Poate de aceea unii spun la colțuri
Că poetul ăsta nu-i mut, ci nebun

Plouă, se despică noaptea pe din două
Cerul scoate flăcări, pietrele scânteie
Și când chiar pământul către ceruri plouă
Eu, ca-n transă caut, rimă la femeie

27 iunie 2021, Sângeru