Lucian Avramescu: Săream până dădeam cu capul de îngeri

 

Copil fiind săream coarda
Și când îmi lipsea sfoara de cânepă,
Fiindcă din cânepă era,
Săream până la cer

În vremurile acelea din cânepă se fabricau cu andreaua izmene și nu substanțe de luat mințile,
Iar dacă în grădină aveai cultură de cânepă
Se chema că ești gospodar
Fiindcă era o cultură de cămăși de tort
Și de ițari și de frunze pentru Evele sărace

Ce de izmene are Gheorghe în grădină ziceau muierile
Mirându-se galeș
Fiindcă unele îl văzuseră și fără

Copil fiind săream coarda
Și când îmi lipsea sfoara de cânepă,
Fiindcă din cânepă era,
Săream până la cer fără nimic
Și chiar mai sus de cer

Veneam cu cucuie în cap seara
Fiindcă mă loveam de îngeri
Îngerii stând în cer cu capul în jos

Unde te-ai mai julit, maică, zicea bunica, iar ai capul spart
Iar eu îi spuneam că am dat cu capul de îngeri

Acum de câte ori sar, sar în jos,
De parcă m-aș duce într-o fântână
Norocul meu e că fântânile sunt din cuvinte
Sar în cuvântul fântână
De sar stropii cuvântului apă
Și așa mă înec eu cu poezie
Care toată e din apa cuvintelor
15 aprilie 2021, Sângeru