Lucian Avramescu: Te voi învăţa, prietene, limbajul zorilor

Te voi învăţa, prietene, limbajul zorilor,
Când sufletul, pasăre care ciocnește coaja de ou a luminii, întâmpină neîntâmplatele toate

Sigur, îmi vei spune, există și limbajul serilor,
Parcă acum m-am despărțit de el, făcându-ne cu aripa mâinii drepte și cu aripa mâinii stângi,
De pe peronul unei gări,
Înainte de a ne scufunda în visul năucitor

Da, dar gramatica zorilor e alta,
Dinții, ca niște silabe, se lasă periați pentru zâmbet
Iar obrazul, dat cu apă rece, e gata să primească sărutul
Copilului care pleacă la școală

Distribuie prietenilor

Ieri, la prânz, am văzut primul graur în nucul grădinii,
Ca un preot mare între neliniștile iernii e pomul
Care a făcut în loc de nuci stele,
Graurul era avangarda,
Cu mărgica ochiului m-a privit
Fiindcă părea că nu mă mai știe
Vor veni în curând din sud stolurile metalice
Negrul lor argintiu s-a zvântat în arhipelaguri
Aici își aduc doar dragostea
Dragostea împuiază în scorburi
De unde scot lunga călugărie a șerpilor

Tu trebuie să știi cuvintele dimineții toate
Unele sunt compuse, cum ar fi înger păzitor,
Altele sunt descompuse ca
ne li niș te, a zur, ve zu viu, can de lă
Eu nu mai am mamă, dar logopeda mă învață
Să silabisesc ma ma, de lecția asta n-am trecut încă
Dar tu vei prinde iute vocalele zorilor
Fiindcă zorii, împotriva aparențelor, nu au consoane

De ce-ți spun ție toate acestea
Și desfac verdele de albastru și îngândurarea de
Strigătul ploii în burlane?
Fiindcă doar tu, ca și mine, ai uitat rețeta somnului
Și nici nu vrei s-o afli
Oricum, într-o zi, îngerul tău păzitor
Ți-o va spune ca pe o rugăciune, ca pe o taină mare
Cu care vei pleca să afli apa vie a zorilor fără sfârșit

14 martie 2021, Sângeru