Lucian Avramescu: Vino timp să te împotrivești dezertării

Sunetele de castaniete ale zorilor
Pasul grăbit și flămând al vietăților curții
Întunericul care se retrage greu
Noaptea îndârjită ca o bivoliță

Atunci luminile ochilor mei caută arborii
Ferestrele cuiburilor de rândunică
Plaurul pe care
Singurătatea se odihnește cu genunchii la gură
Iar castitatea ei e de călugăriță

Obișnuința caută și găsește în cap cuvintele
Dar caratele cad de pe inelul lor de aur
Înainte de a le rosti
Și atunci gâjâitul de fiare care ruginesc
Se aude în gâtul meu

Seara mă găsește cu tăcerea întreagă
Mi-am pierdut în desișul de frasini și rugi
copilul
Nu pot să-l strig fiindcă singurătatea n-are glas
De pe el lunecă urletul lupilor
În curând îl vor sfâșia

În voce stau vrednica apărare,
Agilitatea, forța de a rupe cătușele
De pe cuvintele
Dragostei părintești

Învins de glasul mierlei și al ciorilor
De guițatul godacilor
Și chiar de vântul care alintă frunzarele
Sap în mine puțurile  de neliniște
Puțuri care adună în ele apa puțină a lacrimei

Chem, ce altceva decât straja amintirilor,
Înfrigurările vechi, caii pe care-i călăreau în picioare
Cuvintele mele,
Stropii argintii pe care copitele le zvârleau din albii

Pârâule, cheamă-ți afluenții
De slavă, culorile în care brațele înotau gemene,
Seara ca o dezlegare
Oglinda în care trupurile noastre se vedeau ca-n rai
Iar pielea ta era arămie
În timp ce a mea căra pătimașe și întunecate îmbrățișări

Vino timp să te împotrivești dezertării,
Iată la porți femeile
Ca Ana lui Manole ele înfloresc din pereții albelor case
Iată-le ca niște lăstari înfloriți din ziduri
Fac cu mâna celui ce ai fost
Și micile aripi ale palmelor lor sunt de chemare
Nu de adio

26 ianuarie 2021, Sângeru