Nicio radiografie mai adevărată decât a sânilor tăi
Pe pieptul meu
Razele lor nu sunt roentgen, ci ceva mult mai apăsat de catifelat,
Ele îmi numără de două ori coastele
Cu un sfârc și cu celălalt
Și nu le place că ies cu soț
Fiindcă una, din care ești făcută tu, ar trebui să lipsească

Coasta aceea care ar trebui să nu fie
A crescut la loc și asta te îngrijorează că aș putea fabrica o altă femeie
Și tot așa, un infinit de femei,
De aceea o iei mereu de la capăt făcându-mi altă radiografie
Uneori schimbând unghiul de vedere asupra coastelor mele
Potrivești luna să bată ba din spatele tău, ba din spatele meu
Intotdeauna intrând însă pe fereastra sufletului
Altfel radiografia nu iese cum trebuie
Iar tu ești o doctoriță perfecționistă, care știe să așeze luna în poziție ideală față de stele

Apoi tu taci surâzătoare o vreme
Nu-mi scrii nicio rețetă, parcă ai fi o bancă în parc,
pe care a stat un timp Dumnezeu,
Iar eu trag concluzia că plămânii mei încă respiră
Iar coastele, chiar dacă aia în plus s-a pus la loc,
Dau semn că primăvara n-a plecat
Fluturii ei umblă prin creier, prin burtă și pe unde nu te aștepți
10 februarie 2021, Sângeru

P.S. Am schimbat titlul acestei poezii care îmi place acum. Poezia! Pe mine nu mă ține mult plăcutul unei poezii și renunț la ea cum renunț uneori la mine. Seară bună!