A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marian Nazat: Bocet la căpătâiul copilăriei

0 61

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Intru clătinându-mă pe ulița copilăriei. Este o zi de vară toridă. „Vara zdrobise totul” … Totul zace în încremenire, în cea mai covârșitoare și asurzitoare muțenie. Satul pare prăvălit într-o nouă eră de glaciațiune, deși aerul frige usturător. Nicio adiere de frunză, niciun schelălăit de câine, niciun țipăt de om, nimic… Liniștea apăsătoare a pustiului de după viață. Țărâna de altădată, groasă și fină ca o pulbere, s-a împrăștiat definitiv, luată de vânturile descompunerii. Mă apropii de casa din care am pornit în descreșterea părelnicei creșteri, mai am câțiva pași… Bulboana emoției mă înghite lacom. Simt că mă înec. Zvâcnesc dezordonat și disperat din brațe, torentul amintirilor mă trage la fund. Nu mai am oxigen, plămânii mi s-au umplut cu cioturi de demult, cu chipuri duse pentru totdeauna. O strig pe mama să mă salveze. Întind o mână către ea, să mă prindă, să mă scoată din vâltoarea iscată dintr-odată cu potrivnică violență. Degeaba, nu-mi răspunde… Poate ma-marea, poate tata-mare, poate… Încerc zadarnic să respir, să supraviețuiesc puhoiului dezlănțuit. Închid ochii, nu am puterea să privesc în oborul cotropit acum de moarte. Și așa, orb, trec mai departe, cu sufletul zdrelit. În urma mea las sumedenie de picături de sânge, dar nu mă opresc. Îmi este spaimă de golul de dincolo de gard. Îngrozitor! Vine o vreme când întoarcerea în propriul tău trecut înseamnă numai lacrimi, durere… Sfâșietoare, animalică, nebiruită.

Devale, la capătul uliței, începe infinitul, nemoartea. Numai că eu o iau înapoi, calea mea nu-i într-acolo. Păi, cine e etern? O cotesc înspre București, deși „marele oraș e o instituție a trasului pe sfoară. La oraș oamenii se adună doar pentru a se păcăli unii pe alții, în administrații, bănci, comerț, instituții de învățământ…” Asemenea oricărui condamnat la silnicie, îmi urmez destinul, încolțit de acele „tulburi presimțiri de restriște.” Dau un ocol să-mi văd unchiul, îngăduit încă pe fâșia dintre cele două lumi. Îi mângâi obrazul înmărăcinat și-i cercetez cu inima frântă picioarele umflate, nevolnicia trupească. Ruina lui va fi curând și a mea… Bolborosește ceva de neînțeles fratele mamei, comunicăm prin priviri, prin sângele unui neam ce se tot stinge.

Până acasă nu irosesc o vorbă, m-am zăvorât pe dinăuntru și bocesc pe înfundate, cineva mi-a furat copilăria, tâlharul…

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More