• Home
  • Primite de A.M Press
  • Comunicat de presă. Programul IMM INVEST Romania, cel mai mare program dedicat IMM -urilor din ultimii 30 de ani, a fost lansat astazi

Comunicat de presă. Programul IMM INVEST Romania, cel mai mare program dedicat IMM -urilor din ultimii 30 de ani, a fost lansat astazi

Programul IMM INVEST Romania, cel mai mare program dedicat IMM -urilor din ultimii 30 de ani, a fost lansat astazi.

Portalul www.imminvest.ro a fost deschis pentru aplicantii IMM la ora 9.00, in data de 28.04.2020.
Inca din primele minute de la deschiderea aplicatiei, un numar impresionant de IMM -uri au accesat programul, astfel la ora 9.30 peste 6200 de utilizatori erau inregistrati in diferite etape de inscriere in aplicatie, iar peste 2600 de aplicanti.finalizasera cu succes inscrierea.

Aplicatia functioneaza in parametri optimi, insa dorim sa le semnalam solicitantilor ca exista posibilitatea ca, in unele cazuri, sa apara o intarziere a raspunsurilor in completarea campurilor aplicatiei, cum ar fi confirmarea crearii user-ului si a parolei, sau a transmiterii mesajului de confirmare a inscrierii. Din cauza unor configurari tehnice aferente domeniilor YAHOO şi FREEMAIL.HU, mesajele transmise de aplicatia IMM Invest către adresele de e-mail din aceste domenii pot ajunge cu intarziere, dar ii asiguram pe toti cei care se gasesc in aceasta situatie ca aceste aspecte de ordin tehnic nu vor afecta inscrierea in program. Deasemenea, semnalam posibilitatea ca anumite mesaje sa ajunga in SPAM sau Junk si ii rugam pe utilizatori sa verifice raspunsul primit si in aceste foldere. Precizam ca aplicatia functioneaza corespunzator si ca este important sa se acorde un timp rezonabil de raspuns. Nu este necesara retransmisia mail-ului in mod repetat.

Operatorii FNGCIMM au inceput deja sa prelucreze primele solicitari, din cele peste 7400 inregistrate dupa doar doua ore si jumatate de la deschiderea aplicatiei.

Reamintim IMM-urilor ca este foarte important sa completeze corect campurile aplicatiei, in vederea emiterii de catre FNGCIMM a acordului de principiu si ii rugam pe solicitanti sa acorde o atentie sporita in momentul completarii cererilor de inregistrare si a declaratiilor pe proprie raspundere.
Invitam potentialii beneficiari sa consulte Ghidul de completare a cererii online, publicat pe site-ul FNGCIMM si pe pagina de Facebook a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, inainte sa demareze procedura de inscriere.
Pentru intrebari sau semnalarea eventualelor dificultati intampinate in procesul de inscriere in aplicatie, va rugam sa ne scrieti pe adresa de email [email protected] si, in cel mai scurt timp, colegii nostri va vor raspunde sau vor remedia problema pe care ati identificat-o.

* * *
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o institutie financiara nebancara, cu capital de risc, infiintata in scopul facilitarii accesului IMM-urilor la finantari, prin acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumenteaza programe guvernamentale destinate relansarii economice, dezvoltarii mediului de afaceri, precum si crearii si sustinerii de locuri de munca, functionand ca o societate comerciala pe actiuni, cu actionar unic statul roman, sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei.
Garantia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea imprumutului, fara a depasi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar si se emite la solicitarea institutiilor finantatoare partenere, pentru finantari aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de catre finantator.
FNGCIMM SA – IFN colaboreaza cu 27 institutii financiare in baza unor conventii de lucru. Garantia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichida garantie, platibila in maxim 90 zile de la solicitarea de plata a finantatorului, insotita de documentatia completa, fata de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
FNGCIMM SA – IFN asigura o acoperire teritoriala nationala, raspunzand solicitarilor intreprinzatorilor prin toate cele 3 sucursale, 2 reprezentante si 3 filiale. In baza apartenentei sale la AECM (Asociatia Europeana a Institutiilor de Garantare – asociatie ce reuneste 47 de fonduri de garantare mutuale, private si publice, banci de dezvoltare si fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum si din Turcia, Serbia, Bosnia si Herzegovina, Federatia Rusa si Kosovo), FNGCIMM functioneaza dupa reguli si principii europene.

Pentru informatii suplimentare :
021.310.18.74 int.193
[email protected]

Parteneri