AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Raţă la cuptor pe varză călită, un preparat potrivit oricărei împrejurări

Considerată drept un deliciu culinar – raţa la cuptor pe varză călită are un gust excelent căruia cu greu poţi rezista.

Acest fel de mâncare tradiţional, este perfect pentru o masă mai deosebită în familie dar şi pentru musafiri, petreceri sau de sărbători.

Ingrediente:
1 raţă mare de aprox 1,5 – 2 kg,
1 măr pentru umplut (sau câteva prune uscate),
1 varză murată,
1 varză proaspătă (se poate substitui cu varză murată dacă nu aveţi la îndemână),
2 linguri ulei,
1 ceapă,
1 ardei,
1 cană de suc de roşii (bulion),
piper şi sare după gust,
1 linguriţă de boia de ardei,
cimbru uscat măcinat,
câteva crenguţe de cimbru

Mod de preparare:
Mai întâi se pregăteşte raţa. Aceasta se curăţă bine de cotoare şi de excesul de grăsime din interior, de pe pielea gâtului dar mai ales secţiunea de la coadă, unde îşi ţine rezerva de grăsime, ce are un miros pronunţat şi poate compromite gustul.
Raţa se spală, apoi se şterge bine cu hârtie absorbantă. Se condimentează apoi cu sare şi piper, atât în interior cât şi pe exterior.
În interiorul raţei se pun câteva crenguţe de cimbru, şi un măr sau câteva prune uscate pentru aromă, după care deschiderea se coase cu aţă alimentară sau se strânge cu scobitori.
Se aşează apoi raţa cu pieptul în jos, pentru a lega picioarele împreună. La fel, se procedează cu aripile, pentru a preveni atât deformarea corpului în timpul preparării cât şi rumenirea excesivă a extremităţilor de la picioare şi aripi.
Raţa se unge cu o lingură de ulei, apoi se presară cimbru uscat şi puţină boia de ardei dulce.
Cuptorul se pre-încălzeşte la 200°C.
Se continuă cu pregătirea verzei: Atât varza murată cât şi cea proaspătă se taie fideluţă.
Ceapa şi ardeiul se toacă mărunt, apoi se pun într-o tigaie mare în care se adaugă o lingură de ulei.
După câteva minute, când ceapa începe să devină sticloasă, se pune pe rând varza tocată şi se continuă fierberea până când varza începe să lase lichid.
Se adaugă bulionul, sare dacă mai este nevoie ( varza murată este sărată), puţin piper şi cimbru măcinat. După ce toate ingredientele se omogenizează, varza se ia de pe foc şi se pune în vasul în care se coace raţa.
Peste patul de varză se pune raţa cu pieptul în jos. Vasul se acoperă cu capac, sau în lipsa acestuia, cu o foaie de hârtie de copt, peste care se aşează o foaie de aluminiu.
Vasul se pune la cuptor, iar după o jumătate de oră, focul se reduce la 180°C. Se continuă prepararea la foc mic.
Când partea din spate a raţei este rumenită, raţa se întoarce cu pieptul în sus. Din când în când, peste raţă se toarnă zeama din tavă, cu ajutorul unei linguri.
După aproximativ o oră şi jumătate, vasul se scoate din cuptor şi se verifică carnea dacă e pătrunsă. Din acest moment vasul se lasă descoperit, pentru rumenirea cărnii.
Când e gata, raţa se scoate din cuptor, se îndepărtează aţele cu care a fost cusută deschizătura de la umplutură, cât şi de la picioare şi aripi.
În final, veţi obţine o friptură fragedă şi deosebit de gustoasă. Raţa pe varză călită se serveşte de preferinţă cu mămăliga şi ardei uite.

Sursa – epochtimes-romania.com

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!