Am sunat la poartă neștiind ce mă va aștepta odată pășind în curte. Sau cine…

Locul acela emana iubire, echilibru, pace. Pietrele spuneau fiecare povestea ei, aproape că se putea încă auzi sunetul daltei lovite cu răbdare în încrâcenarea artistului de a-și ciopli inima lui în piatră…

Am găsit azi la Sângeru cea mai frumoasă poezie de dragoste care se scria cu fiecare pas ce îl făceam… Nu știam ce vers urma să se aștearnă , totul se scria atunci, văzând, auzind, simțind respirația poetului …

Am să mă consider o privilegiată, domnule Lucian Avramescu, că am putut să vă cunosc astăzi astfel.

Sunt încântată să am acum lângă mine ” Să strigi femeia pe numele ei de vers”  care, pe lângă dedicația de o mare sensibilitate, îmi spune deja o altă poveste răsfoind-o…

Vă mulțumesc din suflet !

Iulie 2015