Se poate circ fără animale?
Astăzi, am primit o invitație la circ, de la domnul Bogdan Stanoevici, directorul Circului Metropolitan, fost Globus. Acolo am asistat la un spectacol pe nume ”Reveria”, unde nu au fost animale. Spectacolul a fost unul coregrafic, cu foarte puține cuvinte, precum: afară, ieși, etc. Cuvintele erau înlocuite de mimică și dans. Acrobații au fost la locul lor, cu un rol de frunte în toate scenele. O parte amuzantă a unui dialog a fost când cea mai distractivă actriță a jucat rolul îndrăgostitei, care era topită după un dansator și a zis că-i mai frumos decât Iisus Hristos. S-a rujat urât… Clownul care atunci când erau spectacole cu animale ducea un papagal, acum plimba o găleată. Cei trei ”superficiali” erau pe scenă ca niște prostuți, dar stârneau zâmbete și chiar râs. Acum partea interesantă. Diavolul apărea și el, dar nu oricum. Povestea era despre bine și rău. Diavolul acapara pământul, iar binele, adică acrobații, salva pământul. La final, personajele principale, cei doi eroi, care au salvat pământul, s-au căsătorit. Acolo binele și răul s-au aliat, iar diavolul a intrat în nuntă și a devenit bun, dând bomboane spectatorilor. În marea bucurie a nunții au intrat toți actorii acestui spectacol fără cuvinte și aproape că nu mai știai care e bun și care e rău. Tata spune că așa e și în viață, nu-i mai deosebești. Concluzia: ,, Se poate și spectacol de circ fără animale”.
Ana Luciana Avramescu, elevă din clasa a IV-a, Școala Sângeru