Ana Luciana Avramescu: Ceasul cu inimă

ana luciana avramescu 1

Doamna Alina Brăslașu, învățătoarea mea, ne-a dat pentru acasă o temă de dezvoltat într-o povestire. A trebuit să alegem un titlu din trei: Singur acasă, Peștișorul de aur sau Ceasul cu inimă. Eu trebuie să scriu acum pentru Femeile de 10 ale Marinei și m-am gândit să aleg ceva care să aibă legătură cu inima și să trimit povestea la revistă. Așa că am încercat să inventez ceva sub titlul Ceasul cu inimă.
În atelierul unui ceasornicar, pe un perete, se aflau zeci de ceasuri, printre care era unul mare și frumos. Cel mai mare și cel mai frumos. Mama lui, cu toate că era copilul ei, credea că nu are inimă pentru că era prea îngâmfat, iar minutele treceau peste el reci și fără suflet.
Pe zi ce trecea, ceasurile se comportau urât cu el dar nu dădea semne de ripostă. Începu să se comporte totuși altfel, din ce în ce mai frumos, dar ceilalți îl urau pentru perioada când el nu băga în seamă pe nimeni.
Într-o zi. ceasornicarul văzu că unul dintre ceasuri s-a stricat( mai exact ceasul-mamă). El, cu toate că repara mereu ceasurile, căci de aceea se numea ceasornicar, a avut o zi mai proastă, așa că, nervos, luă un ciocan și se repezi să spargă ceasul. Fiul ei, știind că este ultima lui zi de viață, sări de pe perete și se aruncă în fața ciocanului. Fu spart în mii de bucățele, salvându-și mama. Ceasornicarul, neobservând ce idioțenie a făcut, plecă să se culce. La priveghi, toate ceasurile repetau atât cât le permitea ticăitul: Adio, ceasule cu inimă!
Ana Luciana Avramescu, elevă în clasa a IV-a, Școala Sângeru

(text publicat pe femeide10.ro)

Parteneri