• Home
  • Fapt divers
  • Sophia Loren, simbolul feminității și frumuseții, împlinește astăzi 84 de ani

Sophia Loren, simbolul feminității și frumuseții, împlinește astăzi 84 de ani

sophia loren 2

Sophia Loren este un simbol al feminității în cinematografia mondială. Marea actriță împlinește astăzi 84 de ani.
Diva inconfundabilă a marelui ecran a spus într-un interviu: „Am avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea”, a spus diva italiancă, într-un interviu, potrivit doctorulzilei.ro.

În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola la Robert Altman.
Și-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica.

sophia loren 1 238x300 2A fost un sex simbol al anilor ’50 – ‘70, cu o popularitate internațională neegalată de nicio altă actriță italiană. Sophia Loren și-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando.

Potrivit biography.com, în timpul filmărilor la ”The pride and passion”, diva a fost implicată într-un triunghi amoros cu Grant, dar și cu producătorul italian Carlo Ponti.
Deși era îndrăgostită ca o adolescentă de Grant, Loren l-a ales totuși pe Ponti.
Cei doi s-au căsătorit, dar câțiva ani căsătoria nu le-a fost recunoscută din cauza unor complicații legate de anularea primei căsătorii a lui Ponti. Cu toate acestea, povestea lor a rămas în istorie ca una frumoasă și romantică, iar Sophia i-a fost alături până în ceasul morții, în 2007.

Sophia a spus că secretul relației lor a fost discreția, în ciuda celebrității. ”Showbiz-ul este ceea ce facem, nu ceea ce suntem.”

Parteneri