Un actor și-a transmis sinuciderea live pe Facebook

 

 

Un actor din Texas, în vârstă de 33 de ani, s-a sinucis luni, la Hollywood, live pe Facebook, sub privirile îngrozite ale fanilor și prietenilor lui, informează Los Angeles Times, potrivit libertatea.ro

Bărbatul, identificat de autorități, drept Frederick Jay Bowdy, și-a invitat fanii să-l urmărească live în timp ce se sinucide.Deși aceștia au alertat autoritățile, oamenii legii au ajuns prea târziu la el. El s-a sinucis într-o mașină, la intersecția străzii Cumpston cu bulevardul Fulcher. Autoritățile din Los Angeles susțin că acesta a decis să-și pună capăt vieții, după ce în urmă cu câteva zile fusese arestat, fiind suspectat de un abuz sexual.

Distribuie prietenilor

Utilizatorii rețelei de socializare care au văzut video-ul cu sinuciderea bărbatului s-au declarat șocați de acest eveniment, în timp ce alții s-au întrebat dacă nu cumva este o făcătură, având în vedere că acesta este actor. Înregistrarea video a fost ulterior ștearsă de pe pagina de Facebook al lui Bowdy.