AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Vaticanul, investiţie de 4,5 milioane $ într-un film care conține scene explicite de sex între doi bărbați

Arhivele de stat ale Vaticanului au fost „luate la rost” de  poliție în luna octombrie a acestui an, la sugestia  Papei Francisc, scoțând la iveală câteva detalii „picante” din întuneric.

Mai multe documente și dispozitive electronice au fost verificate, după ce în cadrul fondurilor Vaticanului au apărut mai multe iregularități din punct de vedere financiar, iar biserica a fost acuzată în acest sens, conform Daily Mail.

Se pare că, în urma cercetărilor, în anul 2019 Vaticanul a cheltuit 4,5 milioane de dolari în industria divertismentului, susținând din punct de vedere finaniciar două filme care conțin referințe explicite la consumul de substanțe interzise, dar și scene întregi de amor între persoane de același sex, contrar dogmelor bisericești.

Filmul biografic „Rocketman”, apărut în luna mai a acestui an, are drept subiect central lupta lui Elton John cu drogurile și homosexualitatea acestuia. Criticii de film au desemnat pelicula ca fiind prima care a prezentat o scenă de sex dintre doi bărbați, într-un mod extrem de realist. Informația cu privire la sprijinirea acestui film de către biserca catolică vine la doar un an după ce Papa Francisc a explicat că popularitatea homosexualității „îl îngrijorează” și a susținut că „nu există loc în biserăcă pentru preoții gay”.

Sursa – click.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!