• Home
  • De la prieteni
  • Yon Rijksadelaar: Sfîntul Ioan Botezătorul, suprem rugător, alături de Maica Domnului

Yon Rijksadelaar: Sfîntul Ioan Botezătorul, suprem rugător, alături de Maica Domnului

yon 1

Pe 7 ianuarie, imediat după Bobotează, este prăznuit Sfîntul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului („Sînt-ionul” tradiţional). Aproape trei milioane de români şi români ce poartă numele de Ion (forma neaoşă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuţ, Onuţ, Ionela, Nela, Ionica, Oana etc.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi. Numele, de provenienţă evreiască: Yehohanan, „Yahve [Dumnezeu] a avut milă” – s-a răspîndit sub influenţa creştinismului, iar la noi se regăseşte şi în particula voievodală Io (Io Mihai Voievod… etc.), cu referire simbolică la Ioan, “Îngerul Pustiei”, întruchipare a bărbăţiei şi a sfinţeniei, caracterizat de Mîntuitorul Însuşi drept “cel mai mai mare dintre cei născuţi din femeie” (cf. Matei 11, 11). Ioan este socotit ultimul dintre marii prooroci ai Vechiului Testament şi cel mai de seamă vestitor imediat al Evangheliei Dreptăţii, iar una dintre cele mai răspîndite reprezentări iconografice ale creştinismnului răsăritean – Deisis – ni-l înfăţişează ca suprem rugător şi mijlocitor dintre oameni şi pentru oameni, alături de Maica Domnului, dinaintea tronului de slavă al lui Hristos.

Parteneri