La 23 august 1944, regele Mihai I a ordonat arestarea și demiterea mareșalului Ion Antonescu, punând astfel capăt dictaturii militare instaurate de acesta și schimbând cursul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin această acțiune, cunoscută drept Actul de la 23 august sau, pentru unii istorici, Lovitura de stat, România a întrerupt imediat colaborarea cu Puterile Axei și a început negocierile pentru armistițiu cu Aliații, alăturându-se astfel coaliției anti-hitleriste.

Contextul politic și militar

Ion Antonescu fusese numit prim-ministru al României de regele Carol al II-lea, la 4 septembrie 1940, iar la 6 septembrie 1940, regele Mihai I i-a reconfirmat această funcție. Ulterior, printr-un puci, Antonescu s-a autointitulat „Conducător al Statului”, suspendând Constituția, dizolvând parlamentul și concentrând puteri discreționare. Regimul său militar s-a aliat cu Puterile Axei și a condus România într-un război împotriva Uniunii Sovietice, în încercarea de a recupera teritoriile pierdute în 1940.

Cu toate acestea, după bătălia de la Stalingrad și avansul armatei sovietice pe teritoriul României în martie 1944, situația militară a devenit critică. Guvernul sovietic amenința cu reluarea ofensivei în septembrie dacă România nu înceta colaborarea cu Axa. În acest context, o coaliție formată din partidele democratice interbelice – liberal, țărănist, social-democrat – și Partidul Comunist, reunite în Blocul Național Democrat, împreună cu ofițeri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea și Ion Negulescu, a pregătit lovitura de stat sub auspiciile regelui Mihai.

Decizia și desfășurarea evenimentelor din 23 august

În după-amiaza zilei de 23 august 1944, Ion Antonescu a cerut o audiență regelui Mihai, prezentându-i situația de pe front și exprimându-și refuzul de a ieși din război fără consimțământul lui Hitler, invocând „cuvântul de ofițer” dat acestuia. În fața acestei poziții, regele a ordonat arestarea mareșalului și a lui Mihai Antonescu, folosind o parolă codificată pentru a chema un grup militar care să execute ordinul.

Ion Antonescu și colaboratorii săi au fost predați grupului „Gărzile patriotice”, condus de Emil Bodnăraș, și au fost transferați într-o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă din București. Alți miniștri ai regimului au fost, de asemenea, arestați, iar șeful Siguranței, Eugen Cristescu, a fost reținut câteva zile mai târziu.

La Palatul Regal au fost convocați liderii partidelor democratice, însă doar Lucrețiu Pătrășcanu, reprezentantul Partidului Comunist, s-a prezentat imediat. Noul guvern a fost format din persoane de încredere ale regelui, iar liderii politici au primit funcții de miniștri fără portofoliu. Garda comunistă a fost singura disponibilă să păzească arestații, fapt exploatat ulterior de propaganda comunistă pentru a-și atribui rolul principal în lovitura de stat.

În seara aceleiași zile, regele Mihai a transmis un mesaj radio în care a anunțat schimbarea guvernului și trecerea României de partea Aliaților, declanșând manifestații populare de entuziasm și solidaritate cu monarhul.

Reacții și evoluții militare

Ambasadorul Germaniei la București, Manfred von Killinger, a sosit la Palat în jurul orei 21:00, având informații precise despre evenimente, însă regele a negat orice schimbare pentru a câștiga timp. În noaptea următoare, forțele germane au bombardat Bucureștiul, distrugând parțial Palatul Regal și Casa Nouă. Regele Mihai și regina mamă s-au refugiat în Oltenia, la Dobrița.

Trupele române, sprijinite de aviația americană, au rezistat atacurilor germane, iar până la 28 august Bucureștiul și împrejurimile au fost eliberate de forțele germane. Până la 31 august, întreg teritoriul României a fost curățat de trupele germane, cu aproximativ 56.000 de prizonieri luați de armata română. În același timp, Armata Roșie a avansat pe teritoriul țării, intrând în București la 30-31 august, iar armistițiul româno-sovietic a fost semnat oficial la 12 septembrie 1944.

Consecințele politice și militare

După înlăturarea lui Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a format un guvern de coaliție cu reprezentanți ai partidelor democratice, comuniști și ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu Uniunea Sovietică, acceptând plata unor despăgubiri de război în valoare de 300 milioane de dolari, cedarea teritoriilor pierdute în 1940 și sporirea influenței comuniștilor în structurile de putere.

Schimbarea alianței a permis României să recucerească Transilvania de Nord și să participe la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, contribuind astfel la înfrângerea Germaniei naziste.

Din perspectiva aliaților occidentali, lovitura de stat a fost un moment crucial care a deschis calea Armatei Roșii spre Balcani și a scurtat războiul cu aproximativ șase luni, salvând sute de mii de vieți, conform generalului britanic Alan Brooke. În schimb, comandanții germani au considerat gestul o trădare.

Contextul geopolitic mai larg

Susținătorii lui Antonescu argumentează că o rezistență prelungită ar fi putut limita influența sovietică în Europa de Est, însă acest punct de vedere nu ia în calcul realitățile militare și politice ale momentului, inclusiv deciziile luate la conferințele aliaților de la Teheran și Moscova, care au stabilit zonele de influență în Europa în favoarea URSS.

În această dinamică, rolul consilierului președintelui american Roosevelt, Harry Hopkins, suspectat de legături cu sovieticii, a fost esențial în împiedicarea unei intervenții occidentale în Balcani, consolidând dominația sovietică în regiune.