Aristotel Bunescu: Revelația artistică a anului 2023 se numește Elena Tașnadi
Motto:
,,Prin geamul meu să tot privesc afară
Nu știu de-un timp de-i toamnă, iarnă, vară
Stiloul mi-a-nghețat în călimară
Iar inutilitatea mea-i amară” (Lucian Avramescu)
Am pus înaintea rândurilor mele patru versuri semnate de poetul și gazetarul Lucian Avramescu, născut la Sângeru, județul Prahova pentru un motiv simplu. La rândul meu privesc afară pe geam. Este întuneric, doar la un geam din fața văd becurile aprinse ale unui brad de Crăciun.
Da, e sărbătoare, dar gazetarii nu au pauză. Spre exemplu, vreau acum să vă scriu despre o pictoriță care m-a impresionat în mod deosebit, pe parcursul anului 2023. Mai mult, ea este pentru mine chiar revelațlia anului artistic ce se termină. Se numește Elena Tașnadi, din Cluj-Napoca. Are 70 de ani, aleargă în fiecare dimineață, de e soare, de e ceață – rimă involuntară. De puțin timp a descoperit pictura și a dat …lovitura.
Nu voi scrie cu rimă mână la final, voi încerca așa ceva în viitor.
-Vă rog pentru început să vă prezentați…
-După 33 de ani petrecuți în lumea cifrelor, au început să mă năpădească întrebările existențiale, care este sensul vieții mele, dacă am înmulțit talantul sau am exploatat la maxim harul primit la naștere. Nu am găsit încă răspuns la toate întrebările, dar știu că îmi place să fac ceva care să bucure lumea, care să aducă zâmbet și frumos în inimile și casele oamenilor.
Făcând parte dintr-un grup pe Facebook care promovează în special opere artistice pictate, mi-am zis să încerc și eu să creez emoție și trăire.
Așadar, la 68 de ani, am făcut cursuri de pictură artistică și pictură liberă, am participat la expoziții comune, cât și personale.
-Felicitări! Cum arată bilanțul artistic pe 2023?
-Bilanțul artistic, frumos sună! Acum un an și jumătate nu mă gândeam la așa ceva, mă mir și eu de ceea ce am realizat:
– participarea la două expoziții comune ale Grupului Phoenix, în aprilie la Biblioteca Națională a României cu tema „Pe urmele pașilor lui Iisus” și în noiembrie la Centrul Militar Național, sala Foaier, cu tema „Optimus, femeia robot în viziunea lui Elon;
– apariția tabloului „Lasă o urmă!” pe coperta unei cărți;
– participarea la tabăra de pictură de la Viștișoara;
– obținerea Premiului III la un concurs de arte, secțiunea arte plastice;
– creșterea vizibilității și urmăritorilor paginii de Facebook unde îmi promovez lucrările;
Eu zic că a fost un an bun, cu muncă multă, căci altfel nu se poate, dar cu principalele obiective atinse. Sunt mulțumită sufletește de ceea ce am reușit să fac și sper ca în continuare să aduc bucurie prin culoare și mesaj, celor care mă urmăresc, mă susțin și îmi apreciază pictura, muțumindu-le din suflet și pe această cale.
-Ce vă doriți pentru anul 2024 ?
-Pentru anul 2024, în primul rând mă rog Domnului pentru sănătate, apoi am în plan participarea la expozițiile organizate de Grupul Phoenix, la alte expoziții comune, am în proiect de asemenea două expoziții personale, dintre care așa cum am mai spus, una cu aspecte din locul copilăriei, dedicată părinților la 100, respectiv 98 de ani de la nașterea lor. Acestea sunt obiectivele mai mari propuse, dar realizările de zi cu zi sunt foarte importante, îmi dau încredere și forță de a continua pe acest drum al culorilor și frumuseții care mă împlinește.
Niciodată nu este prea târziu ca să te descoperi, trebuie doar să-ți faci timp pentru o călătorie spre interiorul tău.
-Vă doresc Sărbători binecuvântate și un An Nou cu pace, bucurii și împliniri sufletești.
-Mulțumim frumos pentru urări ! Și noi vă dorim din toată inima numai bucurii, să vă îndepliniți dorințele și să ne revedem sănătoși!
Să vedem acum și niște imagini….