
Cine a mai vizitat Muzeul Pietrei din Sângeru? – Dialog cu Lucian Avramescu –
Întrebarea a fost adresată poetului Lucian Avramescu, cel care a realizat această colecție particulară și a pus-o la dispoziția publicului larg în casa-conac, din piatră, a bunicului său de tată pe care a restaurat-o prin strădanie financiară proprie, refuzând fonduri guvernamentale, europene sau de la organizații politice. Cine vă mai calcă pragul Muzeului, domnule Avramescu?
– Poate vreți de la mine un clasament de celebrități!
– Nu neapărat!
– Cei mai doriți vizitatori, care pe mine mă înfloresc sufletește, sunt elevii, studenții, tinerii care vin nu doar din Prahova sau București, ci din multe părți de țară. Nu țin o contabilitate a vizitatorilor, nu știu numărul pentru că intrarea este liberă. Ce cer e doar un pic de atenție atunci când eu am șansa să fiu aici și să prezint Muzeul, ca ghid. Să spun totuși niște nume care-mi vin în minte acum: prof. dr. Irinel Popescu, președintele Curții Constituționale, Valeriu Dorneanu, jurnaliștii Cornel Nistorescu și Octavian Știreanu, istoricul Georgeta Filitti, prof,dr. Dorin Sarafoleanu și, din același rang profesional, Ioan Lascăr, Daniela Bartoș, Eduard Apetrei, prof. univ. Eugen Blaga, sociolog, regretatul jurnalist, decan la Facultatea de jurnalism Hyperion, Ion Marin, președintele Institutului Mondial Evreiesc, Avinoam Bar Josef, din Ierusalim. Au venit turiști din Germania, Franța, Italia. Zeci de tineri din multe localități, fiind o casă exclusiv din piatră, cu trei curți cu mii de pietre, cu anexe reconstruite, din piatră, vin aici și se fotografiază când se căsătoresc. Și ei au deplină libertate să se pozeze între piesele Muzeului Pietrei și mă bucur să aflu că mulți păstrează ca amintri de suflet clipa care-i imortalizează sub urarea ”Casă de piatră”, scrisă din litere de piatră. Ca atare, Muzeul fiind donat comunității, nu știu să vă răspund câți oameni ne-au călcat pragul. Mulți. Acum, în câteva săli, firește din piatră, există expoziția ”Cetățeni din satul Terra” a graficianului Marian Avramescu. Ea e vizionabilă până-n 8 martie 2017. Atunci vom organiza o zi a poeziei sau, poate, un concert al violonistului Alexandru Tomescu. Toate acțiunile sunt fără taxa de intrare.
– Cum vă descurcați? E iarnă, lucrările – cel puțin colecția de icoane, picturile, nu sunt în pericol?
– Avem o centrală de încălzire pe lemne. Cu toate că am pădure, nu am luat niciun lemn din pădurile moștenite, în majoritate tăiate, jefuite, furate. E destul de complicat. Am aruncat o vorbă unora care pot să ne trimită un camion cu lemne de foc, fie și din pădurile care au aparținut familiei mele și, dintr-un motiv sau altul, sunt la alții. N-am un rezultat pozitiv. Dar supărările mele sunt de altă natură. Am creat o minifermă cu animăluțe care-s deliciul copiilor mai mici cărora degeaba le vorbesc eu despre Tronul Reginei Maria, despre Brâncuși, despre crucile duble, în care cei doi înving eternitatea ținându-se de mână, prin brațul legat al crucii, că ei merg tot la porumbeii din diverse rase, la bibilici și rațele din rasa Dublu Moțata de Sângeru, la poneiul Peticica (nume dat de fiica mea), la căței și la alte vietăți pe care le am eu. Supărarea e că gerul din noaptea trecută mi-a omorât una din cele două nutrii și, acum o săptămână, splendidul păun pe care-l cumpărasem cu dificultate a pierit și el. Astea-s necazurile! Caut un păun, fiindcă păunița a rămas singură și scoate noaptea, spre lună, sunete ciudate.
– Cu ce vă mai dezvoltați?
– Grădina-livadă va deveni din vară locul în care ucenicii din mica mea tabără ”E loc să se mai nască Brâncuși”, învățați de meșteri țărani să cioplească în calcar, își vor avea un loc stabil. Sper să pot duce, singur, mai departe, acest proiect. El nu se va încheia. Mereu adun lucrări din sate, mereu achiziționez ceva și tot ce cumpăr donez Muzeului. E o imensă satisfacție. Aștept ziua în care cineva îmi va aduce o piatră cioplită de țărani pe care o va dona Muzeului.
A consemnat Cristina Matei, AMPress