
Emil Proșcan: Eminescu ar trebui recunoscut și cinstit ca fiind sfânt
Astăzi este ziua în care s-ar fi născut Mihai Eminescu… Data și locul au o doză de incertitudine ceea ce poate să însemne că el se poate naște oricând și oriunde… ,precum orice adevăr dumnezeiesc! A fost trimis pe aceleași meleaguri pe care a fost zămislit Omul, pentru a ne învăța câte ceva despre dragoste și iubire… Pentru a fi înțeles a folosit limba vorbită de noi și același chip precum cei mai mulți îl avem… Pentru ceilalți este intraductibil, de neînțeles! Ca material didactic a folosit, atâta timp cât i-a fost permis să trăiască, ceea ce a este mai important din actul Creației: munți, ape, Cer, copaci, flori, dor, miresme, moarte, naștere, viață, cosmos, oameni, strămoși, doină, anotimpuri, ploi, ninsori, zăpezi, culori, adevăr, dreptate, iubire, dragoste…
Ne-a învățat să simțim frumosul din toate câte există… Ne-a învățat să ne descoperim sufletul, să-l mângâiem și să-l hrănim pentru ca noi să avem strălucire și dăinuire…
A fost și este un Apostol al simțirii!
Nu știu după ce criterii se stabilește sfințenia, dar aceasta trebuie să fie un dar divin dat de Dumnezeu celor pe care îi alege să fie în slujba oamenilor! Dacă dreptatea ar umbla slobodă pe Pământ Eminescu ar trebui recunoscut și cinstit ca fiind sfânt… Când am fost în postura de a hotărî câte ceva în viața oamenilor, în această zi de 15 ianuarie, rugam bibliotecarele să meargă în fiecare clasă din școlile noastre, să vorbească despre Mihai Eminescu și să citească măcar o poezie de-a lui. Cu ajutorul preoților și a unor profesori, am reușit, pe un ger năprasnic, să umplem până la refuz o biserică cu copii care au asistat, închinându-se, la săvâeșirea unei slujbe de pomenire…
Acum când tot mai puțin se citește, Eminescu s-a ascuns tot mai adânc în tăcere dar, cu siguranță, sufletul lui este cu mâmgâiere și lacrimă printre noi , printre trebuințele și nedreptățile noastre…
Am scris aceste rânduri pentru a ruga pe cei care, întâmplător sau nu, le citesc, să aprindă o lumânare a cărei lumină să cinstească, să prețuiască și să mulțumească lui Eminescu și celor care au făcut să strălucească Cultura Țării Noastre!
Vă mulțumesc!