A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Emilia Diaconescu: NENEA A PLECAT MULȚUMIT?

0 197

Săptămâna trecută am primit o veste care m-a întristat mult:Nenea(Ion),ultimul văr dinspre tată,a plecat…
Am lăsat totul baltă și am mers in satul meu teleormanean.L-am iubit pe varul meu,dar aveam și o datorie de suflet față de el-la decesul ambilor mei părinți,el a fost singurul dintre neamuri care a stat noaptea întreagă la priveghi,deși avea o situație fizică specială.
În copilărie a fost bolnav iar preotul din sat i-a făcut o injecție în urma căreia un picior nu s-a mai dezvoltat normal, a rămas și anchilozat,
Deși suferea enorm în sufletul său,nu s-a izolat,avea prieteni in sat,a învățat croitorie și a devenit cel mai renumit croitor din zonă.
S-a căsătorit cu o fată cu defect de auz,dar foarte harnică ,și-au făcut casă ,au avut un copil care a avut un destin fabulos!
A făcut liceul militar,Scoala de ofițeri,a ajuns să dețină un înalt grad în armată,a ocupat și ocupă funcții înalte în administrația locală și centrală.
Băiatul le-a dăruit părinților lui doi nepoți,crescuți de Nenea până la 7 ani(cel mic devenise expert in ,,parcarea,,măgăreței de la droaga cu care se deplasau la ,,bostan,, să aducă pepeni)Amândoi sunt arhitecți!
Nenea a fost încercat,când băiatul său avea doi ani.Băiatul a fost lovit,cu aripa camionului,de șoferul de la CAP,s-a crezut că și copilul va avea soarta tatălui,dar Dumnezeu l-a păzit si nu s-a întâmplat nimic foarte grav(Nenea a stat numai la gardul spitalului Gr.Alexandrescu,rugându-se și sperând ca fiul său să scape,și,a scăpat!)
Tanti a fost obsedată ca băiatul să nu se îmbolnăvească de urechi…nu s-a îmbolnăvit!
Băiatul a crescut frumos ,și-a respectat și ajutat părinții ca nimeni altul.S-a văzut asta și la înmormântare.
Zic,poate e vorba de o compensație,poate ce ți se ia pe o parte,ți se dă inzecit pe de alta?
De aceea,cred că Nenea a plecat mulțumit!
Dumnezeu sa-l odihnească în pace pe Nenea!

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata