AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florentin Scalețchi: DISCORDIE NAŢIONALĂ (Linişteşte-i Doamne pe români !!!)

 

De 18 ani, de când ţara a intrat pe mâna unui om lipsit de moralitate şi bun simţ, însuşindu-şi puterea prin minciună căci, de fapt, şi a urât naţia, nu a iubit-o niciodată, dar pe care însă a călcat-o în picioare supunând-o la cele mai nefericite experienţe, reuşind să însămânţeze în sufletul şi inima fiecărui român ură, dorinţă de răzmeriţă şi discordie la toate nivelurile, constatăm că, deşi de trei ani el nu mai este la putere, remanenţa obiceiurilor rele pe care le-am deprins încă subzistă şi ne chinuie permanent vieţile.

Observăm cum trăim într-o ţară divizată, plină de demoni şi spirite rele, care ne împing spre fapte de-a dreptul abominabile, lipsite de orice înţelegere şi logică, pline de răutate şi care nu lasă în urmă decât durere şi suferinţă. Din 2005, încet dar sigur, ne- am întors la totalitarism şi dictatură, la frica zilei de mâine şi la întrebarea pe care ne-o puneam în perioada comunistă: „Doamne, ce vom mai păţi mâine?”. Să ştiţi că astăzi, când scriu aceste rânduri, nu suntem departe de acea perioadă, deşi ai zice că societatea de tip nou, capitalistă, în care trăim ne-ar oferi bunăstare şi prosperitate(Vax albina).

La 1 ianuarie 2007, am intrat cu drepturi depline în selectul club al U.E. şi de atunci am reuşit să oripilăm întreg Occidentul, care nu mai înţelege ce se întâmplă în ţara asta bântuită de fantomele trecutului. Fosta securitate a reînviat cu arme mult mai perverse şi periculoase prin cele şapte servicii secrete create imediat după revoluţia din 1989 şi care au fost folosite la greu de fostul preşedinte, împreună cu gaşca lui, care s-a cam dus la închisoare, mai puţin capul mafiei.
Tot felul de protocoale şi înţelegeri secrete schimbă sensul unui stat de drept, încalcă flagrant democraţia şi excede legilor ţării şi-a Constituţiei ei. Acestea au distrus vieţi, cariere, au desfiinţat familii, au băgat în pământ, la propriu, oameni prin abuz de putere şi denaturarea adevărului, au falsificat documente oficiale, au ascultat ilegal, şi-au creat câmp tactic cu ofiţeri de informaţii, instruiţi să mintă şi să acuze victima, indiferent dacă exista vreo vină.

La Bruxelles, în Parlamentul European, avem europarlamentari proveniţi din foşti angajaţi ai comuniştilor, care au fost promovaţi printr-un partid neocomunist al fostului Preşedinte, PDL, azi dispărut din eşichierul politic, topit în PNL. Ei au reuşit performanţa de a-i distruge şi dezonora şi pe acest istoric partid al Brătienilor, actualul PNL. Odată ajunşi acolo, de pe băncile Parlamentului european, ponegresc în continuare ţara, lansând minciuni şi acuzaţii grave şi periculoase, cu îndemnuri de a fi permanent şi pe nedrept monitorizaţi prin MCV, să nu fim primiţi în Schengen , să ni se suspende dreptul la vot şi banii europeni. Ei îndeamnă lumea la nesupunere, la revoltă permanentă, lansând acuze la adresa guvernării actuale, pe care o denumesc „ciuma roşie”, deşi alianţa actuală de la guvernare, PSD-ALDE, nu a tăiat salariile şi pensiile, nu a mărit TVA-ul, nu a anulat toate bonificaţiile, primele de merit, stimulentele sau tichetele de masă şi vacanţă, aşa cum a făcut- o PDL-ul, sub conducerea fostului Preşedinte.

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!