În urmă cu ceva ani, în Caracal, trăia un om cam ciudat. Arunca pe luciul Dunării câte-o piatră, cum fac copiii pe gârlă, şi striga: „Zvârrr!”.
Naşpa a fost că într-o zi a plesnit-o pe secretara primăriei. Fată frumoasă şi devreme-acasă, că era cumnata primarului.
Agresorul a luat trei bastoane pe spinare şi-a fost trecut Dunărea.
Primarul localităţii a interzis aruncatul pietrei între orele 10-12, cât venea el la serviciu să semneze câte-o hârtie. A mai cerut şi spor de „Zvârrr!”, că, na!, dacă îl prinde vreo ploaie cu piatră şi nimereşte una în mecla-i de primar ?!
Pentru unificarea practicii, toate primăriile au primit diverse sporuri. Alea care aveau sediul în preajma vreunui lac, au primit sporuri de „Oac!”. Că, deh, broaştele!
Unităţile administrativ-teritoriale care au pe raza lor stâne au dat angajaţilor spor de căpială. Că, vorba aia, oile!
Nici primăriile oraşelor n-au fost uitate. Acolo-s atât de puţine uşi pentru atât de mulţi angajaţi, că unii sar pe geam când ies de la program. Spor de „lipsă de clanţe”, deci.
Chestia e că nefericitul din Caracal a apărut pe un TikTok cu Dana Budeanu, care a făcut triangulaţia Caracal-Flămânzi-Bucureşti.
Imediat, s-a reunit CSAT. Concluzie: zvârlitul pietrei e cu substrat.
Măsuri: achiziţíonare de radare „anti-Zvârrr” şi de căşti. La astea, aleşii pot asculta „Hai, hai, că nu-i rău/Că-s mai hoţ ca tatăl meu!”.
Prin OUG 666, s-a decis: „Libertatea românilor se-ntinde până la punctul în care le deranjează unora auzul cu «Zvâârrrr!». Este permis doar «Mârrr!»”.
Ordonanţá ar putea fi abrogată când va face plopul pere şi răchita micşunele.
Deocamdată, doar cioara face „Amar-cârrr!”

(din ziarulprahova.ro)