Ionuț Vulpescu: Lecția unui stângist pasional de dincolo de viață

Pe 4 ianuarie 1960, Le Combat, ziarul de suflet al lui Camus, anunța o luptă pierdută înainte de a fi jucată. Camus devenise Străinul acestei lumi. A pierdut bătălia cu moartea într-un accident de mașină. O dispariție cinică, stupidă, paradoxală: avea, în buzunarul paltonului, un bilet de tren pe care putea să îl ia, alaturi de familie, în întoarcerea din vacanța de sărbători. A preferat să se întoarcă în dreapta lui Gallimard, pe un drum al necunoscutului. Un tren pierdut. Moartea fericită a fost un titlu, nu un dar al lui Camus. În portbagajul mașinii, Camus ducea un manuscris neterminat: 100 de pagini din Primul Om, roman care avea să fie un bestseller.

Pentru mine, Camus rămâne Primul Om care a enunțat una dintre cele mai dureroase fidelități politice: „Împotriva ei, împotriva mea, rămân de stânga”. Împotriva ei, pentru că stânga cunoscută lui fusese transformată și vitregită de coșmarul sovietic și urmările lui ideologice. Împotriva lui, pentru că nimic din stânga contemporană ultimelor zile ale lui Camus nu îl lăsa să fie conștiința politică de care știa că lumea Algerului și nu numai, avea nevoie pentru a trăi decent. Nu a fost un compromis, a fost o alegere – una pe care, de atunci, tot mai mulți politicieni o fac, încercând să depășească schimonosirile ideologice ale stângii care a uitat să fie ceea ce a asumat.

Întâmplarea face că aproape anual, ori de câte ori ajung în Provence, opresc la mormântul lui Camus, la Lourmarin. De zece ani face parte din colțul meu de refugiu și meditație. Și pe mormântul câștigătorului Premiului Nobel cresc buruieni. Între mașinile birocratice și aparatele administrative ale modernității, între consiliul local, primărie, familie, uniuni și asociații literare, nu s-a găsit nimeni să adune uscăciunule care acoperă inima celui care, la 46 de ani, a ieșit de pe scena lumii văzute.camus

Distribuie prietenilor

Albert Camus, conștiința împotriva haosului, după cum îl alinta postum Le Combat, a lăsat în Caligula un crezământ politic. „Nu putem trăi fără un motiv”. E insuportabil să trăiești la întâmplare. Să guvernezi la întâmplare. Ba chiar să iubești la întâmplare. E tot atât de dureros să mori la întâmplare. Iată lecția unui stângist pasional de dincolo de viață.