Lucian Avramescu: Dalta cu care a cioplit lumea Dumnezeu

 

Și trage tu concluziile toate
Cele de mine încă amânate
Dacă în lumea asta cu suspine
Este jenant să-ți fie-n gânduri bine

Din piatră cresc în curtea mea gutui
Bătrâni și deveniți deja statui
Gânditu-m-am, cu mintea îmbătată,
Că drept au la o viață repetată

Pe pietre-a stat gândirea mea la sfat
Cu îngerul, cel mai înaripat
Și-am plănuit s-aducem înapoi
Ce au pierdut nevrednicii din noi

Sap și-am găsit statui din cela veac
Unele frânte, nimerite vrac
Comori de cremene și poezie
Scrise cu dalta parcă pe hârtie

Găsit-am dălți ca niște lungi creioane
Și chipuri credincioase stând în strane
Anahoreții de la început
Și amfore-femei, cu șold de lut

Și-așa, să nu spui nimănui,
Umplut-am curtea cu străvechi gutui
Mai am nițel, fiindcă trudesc greu
Să dau de dalta ce din minereu
Cioplit-a lumea însuși Dumnezeu

Şi-apoi, prea obosit, la fel ca El
Cobor sub pietre să mă culc nițel
Dar inima, ca jar nestins pe vatră
Va ocroti mereu livezi de piatră

26 februarie 2021, Sângeru