Lucian Avramescu: Iar eu le puneam mărțișoare

 

Strada noastră năștea numai gemeni frumoși
Era ca o maternitate activă și mare
Tu-i îmbăiai și le descântai să fie norocoși
Iar eu le puneam mărțișoare

Erau prototipuri pentru fericire
Dumnezeu nu se apucase încă de creația Lui
Orice artist care se respectă face un fel de pregătire
Nu-și dă jos direct uneltele din cui

Lumea a fost făcută din gemeni la început
Nimeni nu se năștea dintr-o singură bucată
Dublura dădea o anume siguranță
Fiindcă ce se poate întâmpla nu știi niciodată

Apoi s-a apucat să facă zambile
Cum cine, chiar Dumnezeu
Zambilele sunt singurele flori care zâmbesc de când se nasc
Și așa a început să fie mai clar rolul meu

Am devenit responsabil cu culorile
Pictam stâlpii de telegraf și ouăle înainte de Paști
Tu umblai veselă și vioaie pe două picioare
Cu toate că nu apucaseși să te naști

Un poet, Arghezi, s-a mutat la Mărțișor
Vindea la poartă cireșe, iarnă sau vară, mereu
Treceam zilnic pe acolo să-l salut
Și pe toate, în târne mari, le cumpăram eu

De atunci dau cireșe, oricui și oriunde
Cos pe piepturi împerecheatul lor breloc
Și am grijă să-l dăruiesc doar femeilor
Pipăind cu delicatețe sfârcul unui anume loc

E mult de atunci, strada năștea numai gemeni frumoși
Era ca o maternitate activă și mare
Tu-i îmbăiai și le descântai să fie norocoși
Iar eu îi înscriam în caietul meu de poezii ca mărțișoare
1 martie 2021, Sângeru