Luminița Zaharia: îngrășăminte chimice pentru stima de sine

 

greu mai cresc
părul tuns la zero
cotele Dunării în Sahara
și stima de sine
de aceea stau în ploaie aridă cum sunt
pînă mi se face rușine
prietenii îmi dau brînci înspre scenă dar vai
scena se transformă-n balaur
cu cel mai făt-urît și cu sfoara de gît
aș fugi pe coclaur

nu și nu le răspund cînd zic da
și m-aplaudă bis și iar bis
din centrifugă am ieșit nu vedeți
îmi sunt mie proscris

Distribuie prietenilor

nani pui îmi cînt seara dar, vai
somnul nu vrea să vină
prietenii ies din tort și îmi cîntă la nai
și mă strigă lumină

caz pierdut! spune domnul psinuștiucum
și parafa nervos își aplică
la orice întîlnire cu oameni eu, pe cuvînt, amuțesc
și mă fac tot mai mică

aștept soluția din viitorul apropiat
sau îndepărtat – și mai bine!
să se inventeze îngrășămîntul perfect
pentru stima de mine!