trişti taximetrişti aşteaptă-n ploaie
clienţii rătăciţi, să-i vîre-n sac
eu, pesimista, nu-i invit pe soclu –
mai trişti sunt oamenii fără hamac!
– atenţie! cad onomatopee!
îmi strigă mon amour dintre ruine
eu dau cu barda (care sunt) într-însul
să îi dărîm templul stimei de sine
păi, nu-i aşa, divide et impera
şi tot ce fu cîndva frumos se duse –
nu vă spun în ce vers, dar poezeaua
conţine clar plasare de produse!
că treb’e să trăiască şi poetul
acest stindard al… nu ştiu, zău, al cui!
prea des a fost silit să bată şeaua
şi, chiar mai des, să-şi pună pofta-n cui
cum pururi interesul poartă fesul
(vedeţi: Bănică aşteptînd Crăciunul)
fac sluj şi fug să prind (că poate fata!)
taximetriştii, unul cîte unul…
