AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Marian Nazat: Qatar, Mondialul lui Messi, la apariție

 

Cartea dedicată Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar a apărut  deja în librării, grație Editurii  RAO. Volumul este structurat  în patru  capitole și conține 237 de pagini. La plăcută lectură !

*

În 1961, când m-am născut eu, Brazilia era campioană mondială în premieră și se pregătea pentru al doilea titlu consecutiv, performanță neegalată încă. Mai mult, Pelé devenise un mic erou intercontinental, deși abia îi mijiseră tuleiele, și microbiștii de pretutindeni îl propuneau deja la jilțul de rege al Planetei Fotbal, ceea ce s-a și întâmplat prin anii ’70. De atunci încoace, doar Maradona și Messi i-au  amenințat cu adevărat regatul, ultimul fiind și protagonistul principal al poveștii qatareze. O poveste îndoliată de trecerea în eternitate a sacrului „El Rey” și a risipitorului „El Pibe d’ Oro”…

*

Al doilea Abecedar al meu a fost… ziarul Sportul, și asta de pe la nouă ani. Îl citeam, ca și acum, zilnic, cu o consecvență fremătătoare și entuziastă. Curând, aveam să-mi doresc să devin cronicar sportiv, asemenea inegalabilului Ioan Chirilă. Mai târziu, când începusem să înțeleg altcumva scrisul, m-a fascinat stilul inconfundabil al lui Radu Cosașu, Dumnezeu să-i  nemurească pe amândoi ! Târziu, în plină maturitate, visul mi s-a  împlinit,  din condeiul mei luându-și zborul înspre  librăriile pe cale de dispariție două cărți cu povești fotbalistice – Basmul fotbalului născocit împreună cu Marius Mitran (2018) și Rusia 2018, de la Petru cel Mare la… Deschamps (2019), ambele la Editura RAO (coechipierul  meu de nădejde), Qatar 2022. Mondialul lui Messi fiind, iată, a treia. A patra e  și ea gata, însă acum nu-i momentul să-i divulg titlul, puțin mister nu strică niciodată!

*

Musab dansează fericit într-un grup de argentinieni, înfășurat în steagul lor. Când mă zărește, fuge spre mine și își urlă bucuria: „Ce ți-am zis eu, Messi e Dumnezeul fotbalului! Ar-gen-ti-na! Ar-gen-ti-na! V-am oferit cel mai grozav turneu final, degeaba ne-ați criticat  și ne-ați provocat cu  inepțiile voastre ! Ne-ați  insultat valorile morale  și religioase, ne-ați jignit inventând scandaluri  peste scandaluri, dar Cel de Sus ne iubește, semn că noi avem dreptate, nu voi! Civilizația noastră nu se va clătina niciodată,  spre deosebire de a voastră, una pe cale de dispariție, priviți împrejur și o să-mi dați dreptate! Allah e mare ! Aleikum Salaam !” S-a îmbujorat de-a binelea, ochii îi scapără și parcă și-ar continua tirada. Se oprește însă și îmi arată pe telefonul lui mobil fotografia naționalei lui și izbucnește ca un posedat: „Qatar! Qatar!” Îl las să-și savureze clipa, în definitiv nu s-a înșelat deloc – acest campionat mondial a fost fără  cusur și n-are rival în șirul   celorlalte  douăzeci și unul de până acum.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!