Marian Nazat: România, țara experimentelor

 

După experimentul sângeros din decembrie 1989, unic în spatele Cortinei Roșii de atunci, România n-a învățat nimic. Nimic ! Am acceptat cu tembelă încântare să ne demolăm tot ce construiserăm în trei decenii de „împliniri mărețe” și să urlăm cu smintit avânt că asta se cheamă reformă… Ruinați și spălați pe cerebel de haita diversioniștilor din cele patru zări, am scornit curcubeie și băi de mulțime pentru alde Bush și pentru cine s-a ma nimerit pe aici, veniți ca să ne despoaie și de ultima cămeșoaie de patriotism. Am devenit repejor o afacere rentabilă în ochii geambașilor de pretutindeni și, zeloși din fire când e vorba să ne dăm în stamba ticăloșiei și a trădării, ne-am trezit în pielea goală, și aia amanetată ălora de afară… De dragul intrării în alt bloc, de data aceasta apusean, iar nu răsăritean, ne-am angajat cu servilismul peren să nu crâcnim orice ni s-ar impune. Și n-am crâcnit… Dimpotrivă, rând pe rând, din vremea năpastei numită Băsescu îndeosebi, politicienii neaoși s-au îngrămădit la porțile bruxeleze, aidoma celor mai dezgustătoare slugi, ca să-și pârască dușmanii de crez din bătătura natală. Cel mai scabros spectacol național s-a pornit cu un sârg ce-ți răsucea stomacul pe dos, mai ales că sinistrul cor al delatorilor îi cuprindea pe președinte, premier, intelectualii de teapa lu’ Liiceanu și nu numai. Europa lua cunoștință astfel de stricăciunea de caracter a neamului de la gurile Dunării, învățat de secole că sabia nu taie niciodată capul plecat. De parcă nu era suficient, ne-am îndoit și șalele până la postalii lustruiți ai noului stăpân, căruia i-am îngăduit un alt experiment – cel judiciar. N-a durat decât o clipită și italienii ne-au privit cu invidie, mascarada lor „Mani pulite” fusese un joc nevinovat pe lângă Inchiziția dezlănțuită sub stindardul „Penalii la pușcărie !” Desigur, singular în spațiul comunitar ! Au picat premieri, miniștri, parlamentari, oameni de afaceri, magistrați, primari etc, în marșul funebru al cătușelor și-n uralele gloatei canibale ațâțată prin stupidele lozinci manipulatoare: „Vrem o țară ca afară!” sau „Să stârpim hoția!” Ușor, ușor, cazierul judiciar a înlocuit cartea de identitate, iar producția de arestați pe cap de locuitor a bătut știutele și neștiutele recorduri de pe „Bătrânul Continent”. Păpușarii transnaționali își frecau excitați și extaziați palmele, planul lor rodea ca niciunde altundeva. Avuția toată, adică creierele școlite, vrednicele brațe de muncă, resursele solului și subsolului, aerul, cu noxe cu tot, le aparțineau ăstora, veneticilor. Nouă? Sărăcia și nevoile, mama lui de blestem ! Cum circuitul banilor în raiul comunitar presupune ca „milostivul” creditor să câștige mereu, s-au inventat fondurile europene. Ciudat însă, firmele românești se aleg cu praful de pe tobă, nu și cele extranee, ale căror legături cu decidenții din birourile de la Bruxelles sunt înadins ignorate. Ce conflict de interese, ce corupție ?… Mușcați-vă limba, legea există doar pentru proști și lachei… Or, ca să controleze cu strictețe bănosul traseu, eurobarosanii s-au gândit să mai încerce ceva în patria bășcăliei – impunerea la primăriile semnificative a unor neromâni. S-a mizat pe dezbinarea cobailor înțelepțiți la Poarta Fanarului și pe prejudecata că și ăl mai năvleag străin e mai bun decât rumânul. La început a fost „cazul Clotilde Armand”, cu care ne-am pomenit candidând în sectorul 1, și nu în 5, de pildă. Chiar dacă a căzut la primul examen, isterica franțuzoaică n-a cedat și a izbutit patru ani mai târziu, deși lucrurile nu s-au limpezit încă. Dar amănuntul n-o deranjează defel pe „madam Cloti”, de vreme ce ne lămurește cu tupeul mărginitului că „Occidentul nu mai are nevoie de religie, de suflet și spirit”. Urmărind-o în aparițiile publice pe glăsuitoare, ca produs al civilizației vestice, chiar că îi dau dreptate. Gura păcătosului adevăr grăit-a ! Întărâtată de experimentul adversarei istorice, Germania nu s-a lăsat mai prejos și ni l-a făcut cadou pe un oarecare Dominic Samuel Fritz, un pierde-vară, a cărui realizare notabilă este „Timișoara Gospel Project”. Din autoportretul, nerecomandat diabeticilor, aflu că stimabilul neamț a crescut la sat, unde i s-a stârnit brusc pofta de a vedea lumea. Așa că, pe la 16 ani, Parlamentul Germaniei i-a oferit o bursă și atât i-a trebuit adolescentului ca s-o tundă în Statele Unite, loc în care s-a simțit întâia oară european. Dumnezeule, ce emoționant, ce revelație !… Pe mine altceva mă râcâie: cum naiba de Bundestagul a ghicit intenția puberului Samuel și i-a facilitat îndeplinirea visului ? Zău că nu pricep… Telepatia e desăvârșită. Fascinanta și filantropica aventură a cunoașterii l-a adus, pe la 19 ani, și laTimișoara și, îndrăgostit dintr-odată de meleagul bănățean, și-a jurat în sine că va reveni. Bursier al Fundației Academice Naționale Germania, a studiat științele politice și administrative la Universitatea din Konstanz, apoi în „Hexagon” și-n Marea Britanie. Lucrarea de licență (ați ghicit!) a fost despre politicile sociale din…România. Fără să-și dea seama, tipul a devenit politician și, sub vraja iubirii dintâi, s-a întors… acasă, pe malurile Begăi. În timpul liber, Herr Primär compune, merge cu bicicletă și stă pe „Netflix”, că, deh, „oameni suntem”… Voluntariatul fritzist, zic răutăcioșii, ar fi „acoperirea perfectă” în limbajul serviciilor secrete, dar cine să descâlcească ițele unei asemenea susțineri? Oricum, nu mi se pare deloc întâmplătoare plasarea sa ca edil în viitoarea Capitală Culturală Europeană din 2023 . Pe de altă parte, altceva mă zgândără și zău dacă îmi explic resorturile pentru care un adolescent german (nu albanez sau pakistanez!) se apucă să învețe limba română (nu spaniola ori italiană sau engleză !) și își alege la licență un subiect despre politicile sociale de la noi !! Să-l fi pregătit ăia din fragedă pruncie, în cadrul unui plan într-atât de minuțios ? Păi, altminteri ce caută un teuton să buchisească graiul mioritic?…
Mă ia cu fiori pe șira spinării. Dacă în viitorul apropiat, marile puteri, sătule să se folosească de cozile de topor valahe, își vor trimite în biata noastră republică un întreg aparat politico-administrativ? Cu șef al statului, bineînțeles, și cu guvern și primari în centrele importante, căci frontierele sunt o ficțiune deja. Ca și independența și suveranitea națională, ce mai tura-vura! Desființarea națiunilor nu-i vorbă de șagă, fraților !