Odată ne întrebați: Ce este fericirea?
Eu vă întreb acum cât de mare e nemurirea,
Până unde se întinde în Univers
Poezia scrisă cu sângele inimii vers cu vers?

E frig, e alb, e lacrimă înghețată
Pe obrazul ei de iubită și pe cel de fată,
E iarnă în suflet, poveștile se narează reci
Iar iubirea pierdută a rămas icoană pe veci.

La ea se închină cu pioșenie, cu tristețe,
Nemângâiate fete cu frumoase fețe,
Rămase prea mici în al lumii greu război
Dar care vor învinge și vor culege lauri de eroi.

Lângă lăcașul Maicii Domnului suspină
Îngerii care poarta trena sfântă, trena divină,
Iar lângă mormântul alb al poetului
Cresc trandafirii udați cu roua curată a sufletului.

E frig, e alb, e lacrimă înghețată
Pe obrazul ei de iubită și pe cel de fată,
E iarnă în suflet, poveștile se narează reci
Iar iubirea pierdută a rămas icoană pe veci.