Buni zori! Acest sentiment de regret pentru zilele pe care le trăim îl au toți românii care își iubesc țara. Dragostea de țară a noastră a ajuns să fie terfelită de oamenii care mănâncă ciorba osului puterii și se mulțumesc doar cu atât. Ei nu sunt în stare să asigure un viitor luminos țării și celor care o locuiesc.
În trecut hoții aveau drept casă codrul, acum stau la drumul mare și nu mai fură de la bogați, fură în primul rând de la săraci pentru a-și da lor, celor bogați. Furtul se făcea din nevoia de a trăi, acum se face din plăcerea de a fi pline niște buzunare largi cât toate bogățiile țării.
Nimeni nu mai face nimic pentru a le sădi în suflete copiilor dragostea de țară. Te naști cu această dragoste, dar trebuie să existe cei care o întrețin și care mențin flacăra iubirii vie. Vremurile, viața, au consemnat doar în cartea existenței poporului român dispariția celor meniți să ne atenționeze:”Omule, țara există pentru tine, trebuie ca și tu să exiști pentru ea!”.
Eu sunt un om optimist și am credința că la un moment dat o să existe un Vlad Țepeș care va utiliza materialul forestier al țării cu folos.
Versurile geniale ale marelui poet Mihai Eminescu sunt de actualitate astăzi și sper că va veni vremea când vor fi puse în practică:
„Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.”
Să aveți o zi plină de speranța că nu veți mai strânge mult din pumnii dreptății și că România va fi tratată așa cum merită să fie tratată o mamă, pentru că ea este mama tuturor românilor.
