Buni zori, maestre, acolo unde nu-s apusuri
Și îngerii duc suflete fără a le da răgazuri
Iar unora nu le dau nici răspunsuri
De ce au soarta să ajungă-n ceruri
Cu toate că acasă treburile sunt neterminate
Iar iubitele rămân singure și-s suflete supărate
Care trebuie să aibă grijă de ai lor copii
În timp ce sufletul adună râul de lacrimi al inimii.
Destinul este să trăim știind că vom muri
Și nu vom mai vedea soarele cum apare în zori
Și nici copacii atunci când plesnesc mugurii
Care se transforma în flori ce aduc ochilor bucurii
Iar fructele coapte ale lor sunt rodul iubirii
Dintre albina muncitoare și minunata floare
Care se deschide doritoare de polenizare.
Buni zori, prieteni, inima poetului e în inima iubitei,
Iubirea lui însă a rămas și în lumea poeziei
Cu versuri ce fac frumoase diminețile
Celor care îi citesc cu nerăbdare rimele…
Prieteni, viața este scurtă, prezentul ne-o dovedește,
Iubiți, fiți fericiți, pentru că nu știm viitorul ce ne pregătește!
