Petrutza Petruța: Suntem ca în Bacovia, e plumburiu cerul

petruta 2

Buni zori maestre, în zări albastre, senine,
E dimineață pe Pământ și aici des vine
Câte o ploaie zgomotoasă ca un balaur urlând,
Și printre tunete se aude Terra gemând.

Suntem ca în Bacovia, e plumburiu cerul
Și locuințele devenite lacustre poartă misterul
Vieții care se întâmplă zilnic pe Pământ
Ce este risipită în multe zări pe aripi de vânt.

Poete, boala a venit și treptat v-a cucerit
Iar teritoriile celui care erați au ajuns în infinit,
Însă sufletul mare cât tot Universul
A rămas în strofele pe care le alcătuiesc versul.

Buni zori prieteni, poetul s-a împuținat treptat
Tăcerea fiindu-i dușman cu care s-a luptat
Până când liniștit în nemurire a plecat
Și pentru neuitare poezii răscolitoare ne-a lăsat.

Parteneri