Șerban Cionoff: CÂTEVA IMPLICAȚII CIVILE ALE LEGII PRIVIND INDUSTRIA NAȚIONALĂ DE APĂRARE

Printr-o semnificativă coincidență, cu o zi înainte de sărbătorirea Zilei Armatei Române, luni, 24 octombrie, Senatul României a adoptat în unanimitate,Legea privind industria de apărare. Lege pe care senatorul Titus Corlățean- coinițiator al legii, alături de deputații Constantin Niță și Ion Mocioacă, și ei membrii ai PSD- apreciază că are ca obiect crearea unui cadru legislativ privind relansarea acestui domeniu. Lucru cu atât mai important cu cât industria de apărare reprezintă în care România a avut, multă vreme, la activ realizări de referință, dar care, în ultimul sfert de veac, a intrat într-un nemeritat con de umbră.
Motivele unei asemenea situații ținând fie de funesta etichetă ,,morman de fiare vechi’’ prin care s-a pus în act o criminală strategie de distrugere sistematică a valorosului potențial de care industria și economia națională dispuneau în anul de răscruce, 1989 și care putea să fie gestionat, cu mult folos , cu inteligență și, nu în ultimul rând, cu bună credință, gestionat și relansat în noile condiții economice și politice. Nu este exclusă, însă, nici ipoteza că subevaluarea, mai direct spus, lăsarea în paragină a industriei naționale de apărare, în condițiile în care România a devenit stat membru al NATO și al Uniunii Europene, a fost determinată și de anumite jocuri oculte de interese care urmăreau ca țara noastră să fie doar un absorbant pasiv și docil al produselor din import , dar nu și un competitor, credibil, serios și eficient, pe această piață .
Firește, despre implicațiile și efectele previzibile ale acestui important și necesar act normativ pe care Senatul l-a adoptat în calitate de Cameră decizională pot discuta, la obiect, analiștii militari și specialiștii în domeniul strategiilor de geopolitică. Opiniile lor fiind, sunt convins, edificatoare nu doar pentru mediul specializat, ci și pentru edificarea cercurilor largi ale opiniei publice. Există, însă, și alte implicații, de natură politică și cu un major impact social ale legi, asupra cărora se cuvine să ne aplecăm cu atenție.
În primul rând, ar fi cred de relevat faptul că, valorificând în condiții oprime acest cadru legal modern, România, stat membru al Uniunii Europene, își va spori în mod semnificativ contribuția proprie, de certă valoare, la aplicarea Politicilor de Securitate și Apărare Colectivă(PSAC) a mari familii europene , ca și la noua strategie globale de Securitate și Apărare Colectivă a UE. Ceea ce se va realiza, de-acum înainte, și prin plusul de valoare, de calitate și de competență cu care industria românească de apărare va contribui la consolidarea impactul major pe care acest sector de majoră importanță al industriei europene poate și trebuie să îl aibă în contextul creșterii exponențiale a amenințărilor și riscurilor la adresa securității pe Bătrânul Continent și a altor zone ale lumii. Ideea asupra căreia trebuie să insistăm și să discutăm în toate detaliile sale semnificative, atâta vreme cât nu obligativitatea acceptării fără crâcneală cotele de emigranți poate face dovada apartenenței ,de fapt și de drept, a României la Uniunea Europeană…
În egală măsură, Legea privind industria națională de apărare va ajuta România să își sporească, efectiv, contribuția la realizarea obiectivelor și misiunilor care îi revin în Alianța Nord Atlantică. Spun asta gândindu-mă la împrejurarea că, pentru nu puțini, condiția noastră identitară în NATO se mai rezumă la Scutul antirachetă de la Deveselu și, mai nou, la niște văicăreli sau, după caz, sudalme ca răspuns la zdopșelile Kremlinului către București pe motiv că acest scut le este cam ca un pai în ochi.
De aceeași natură benefică , sunt și implicațiile sociale ale legii despre care discutăm aici. Mă refer, în primul rând, la numărul mare al locurilor de muncă pe care le vor oferi , atât în sectorul de stat cât și în cel particular, obiectivele industriale nou create sau repuse în funcțiune în mai multe județe ale țării, ca de pildă : Dâmbovița, Brașov și Alba. Așadar, odată cu substanțialul câștig în plan economic această lege va avea și unul social direct, reducând serios rata și șomajului și asigurând pentru un mare număr de oameni condiții de stabilitate și de siguranță a traiului. În fine, dar deloc în ultimul rând, având în vedere că aplicarea legii va antrena efectiv un număr important de companii din domeniul ITC sau de ,,cyber defence’’, în care lucrează în mare majoritate tineri. Cu siguranță, în acest fel, se va oferi condiții optime pentru ca inteligența și priceperea noilor generații vor fi puse în valoare și se vor putea afirma aici, acasă, unde este și locul lor, și unde este atâta nevoie.
Acestea ar fi , pe scurt, câteva dintre implicațiile – să le spun așa civile – ale Legii privind industria națională de apărare, act normativ pentru a cărui inițiere felicit pe senatorul Titus Corlățean și pe deputații Constantin Niță și Ion Mociacă, ca și pe senatorii care au votat-o într-o relevantă unanimitate. Așa după cum m-aș bucura să îl felicit, cu aceeași sinceritate, și pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru celeritatea cu care o va promulga.