Șerban Cionoff: CHAPEAU BAS, BLUE AIR!

Cu ceva vreme în urmă, am scris în acest ospitalier colţ de pagină despre o încurcătură pe care soţia mea a păţit-o în calitate de client al companiei Blue Air. Era vorba despre solicitarea pe care ea a adresat-o, într-o situaţia specială, respectivei companii pentru schimbarea datei unei călătorii dus-întors pe ruta Bucureşti-Bruxelles, solicitare care, deşi depusă în luna aprilie, nu primise până la data apariţiei articolului, iunie a c, nici-un răspuns din partea Blue Air.
Întorşi, însă, azi noapte dintr-o călătorie la Barcelona, am avut surpriza- foarte plăcută, aş spune eu !- să citesc răspunsul pe care l-a dat, de data asta cu maximă promptitudine, agenţia. Un răspuns corect, civilizat, care, nu numai că începe prin a prezenta scuze pentru întârziere, dar se şi concretizează într-o ofertă fezabilă pentru o reprogramare a călătoriei.
În aceste condiţii, socotesc cum să este de datoria mea, ca, aşa după cum am reacţionat, punctual, la întârzierea unui răspuns din partea Blue Air la prima solicitare, este nevoie ca, la rândul meu, să reacţionez, la fel de punctual, la cel mai recent mesaj al respectivei agenţii.
Se vor găsi, poate, niscai cetitori care să îmi reproşeze că fac mare caz dintr-un lucru de ordinul normalităţii. Uitând- sau, poate, numai făcându-se că uită?! – că „normal” vine de la „normă”, adică de la regulă stabilită prin lege. Ceea ce, după cum bine se ştie, nu prea intră în regulile de conduită în relaţia prestator de servicii- utilizator de servicii. Din pricina cui?- asta este, însă, o altă temă de discuţie.
Aşadar, Chapeau bas, Blue Air!

PS Mulţumesc şi pe această cale colegilor de breaslă care au preluat precedentul meu articol despre isprava, mai veche, pe care am avut-o cu Blue Air şi i-aş ruga ca, în măsura în care subiectul îi interesează, să preia şi acest text. Poate şi pentru a respecta legea unităţii şi luptei contrariilor.

Parteneri