Șerban Cionoff: CUVÂNT DESPRE UN TEXT DE EXCEPŢIE ŞI SEMNIFICAŢIA SA MORALĂ

„A fost unul dintre cei mai buni oameni din câţi am cunoscut vreodată.(…)Dacă aveai un necaz te ajuta pe loc, nu pierdea timpul cu o retorică a compătimirilor, iar dacă observa că iradiezi de bucurie, se bucura de bucuria ta.” Aşa îşi începe Alex. Ştefănescu articolul pe care i-l dedică în ziarul „Adevărul”… cui credeţi? Lui Adrian Păunescu!
După care, îşi întrerupe istorisirea pentru a face această observaţie plină de sarcasm şi de amărăciune: „Ştiu că aproape nimeni nu mă va crede , pentru că s-a creat printre intelectuali obişnuinţa vicioasă de a–l defăima şi de a face din el un personaj odios.”
Iată două motive, doar două!, dar suficiente, cred, pentru a saluta , aşa după cum o şi bine-merită, această luare de poziţie, publică şi sub proprie iscălitură, a fostului meu coleg, de acum peste 25 de ani, de la „Scânteia tineretului”, despre Adrian Păunescu-omul şi scriitorul.
Mă gândesc, în primul rând, la sublinierea „s-a creat printre intelectuali obişnuinţa vicioasă de a-l defăima (pe Adrian Păunescu n.n.) şi de a face din el un personaj odios”. Într-adevăr, aşa stau, din păcate, lucrurile. Numai că,iarăşi din păcate, acest impersonal „s-a creat” nu poate ascunde o realitate ruşinoasă. Fiindcă, de fapt, această „obişnuinţă vicioasă”- cum bine o mai numeşte Alex. Ştefănescu- a fost creată şi este, încă, sistematic întreţinută, de către anumiţi intelectuali cu mari aere elitiste cărora tot ceea ce nu are damf de nobleţe ostentativ afişată le putea al dracului. Dânşii fiind, neapărat, „ de dreapta”, adică exact la antipodul „stângii” care, măre Doamne, li se pare lor cum că ar fi tot un fel de comunism.
Or, după câte ştiu eu, după decembrie 1989, Alex.Ştefănescu, fostul meu coleg de la „Scânteia tineretului”, criticul literar de certă vocaţie şi de solid renume, a optat pentru ideologia de dreapta, declarându-şi, tot în scris şi tot sub proprie semnătură, susţinerea pentru personalităţi politice aparţinătoare aceleiaşi familii politice. Tot la fel de adevărat este şi faptul că, în câteva rânduri, am scris, cu asprime, despre Alex. Ştefănescu. Dar nu despre el în ipostaza de exeget literar, ci în aceea de propagandist fervent şi zelos. Aşa am crezut că trebuie să fac şi aşa am făcut!
Aşa după cum, de data asta, cred că pot şi trebuie să salut,deschis şi fără rezerve, atât textul lui Alex. Ştefănescu, cât şi francheţea, dacă nu chiar curajul său de a scrie, iscăli şi publica acest text în care reuşeşte una dintre cele mai corecte evaluări critice asupra omului Adrian Păunescu şi asupra operei sale. Lucru remarcabil nu doar din perspectiva meseriei sale, de critic literar, cât şi din cea a semnificaţiei morale de excepţie pe care o acest substanţial text o dobândeşte. Iar atunci când pun pe hârtie toate acestea mă gândesc –să spunem, deocamdată, doar cu tristeţe!- la niscai mărunţi purtători ilegali de pix, scârţa -scârţa de duzină, care, după ce ani de-a rândul i-au ciugulit din palmă lui Adrian Păunescu, s-au dat de trei ori peste cap şi au năpârlit (din punct de vedere politico ideologic !), i-au întors spatele fostului lor şef şi nu au catadixit să spună lucrurilor pe nume atunci când, tot nişte scârţa scârţa pe hârtie, încercau să îl terfelească pe Bardul de la Bârca.
Şi, uite că, Alex. Ştefănescu, despre care nu am cunoştinţă că şi-ar fi renegat convingerile politice pe care şi le-a asumat acum 25 de ani, are curajul şi demnitatea să treacă peste meschinele bariere ideologice şi să recunoască, franc, meritele omului de cultură Adrian Păunesc şi, mai ales, perenitatea operei sale.
Drept pentru care nu pot decât să salut, cu sinceritate şi cu bucurie, pe Alex. Ştefănescu şi textul său cu adevărat de excepţie!
Şerban CIONOFF