Șerban Cionoff: DE ZIUA EUROPEI, NE-AM MAI FURAT, ÎNCĂ O DATĂ, CĂCIULA!

Facem noi ce facem şi , când ţi-e lumea mai dragă,iar ne-o tragem cu stângu-n dreptu* de nu ne mai vedem! Uite, nu mai departe de cât în această săptămână în care, pe 9 mai, se sărbătoreşte Ziua Uniunii Europene, premierul Victor Ponta anunţă că au fost suspendate fonduri de fix un miliard de euro pe care trebuia să îi primim exact de la uniune pentru finanţarea unor proiecte. Motivul fiind (se putea altfel?!) nu altul decât „suspiciuni de corupţie şi alte nereguli”. Corect a procedat, cred, primul ministru atunci când a indicat, deschis, şi domeniile vulnerabile: proiecte privind resursele umane, alimentarea cu apă şi finanţarea extinderii reţelei de metrou.
Pun pariu pe ce vreţi că numaidecât să vor găsi nişte patriotarzi de ocazie care să mă ia de guler cum că de ce am spus :”Se putea altfel?!” Da, aşa am spus şi aşa cred, fiindcă la mijloc nu este- pentru a câta oară?- decât nenorocita noastră mentalitatea târgoveţească a lui” las* că merge şi aşa” sau”noi suntem băieţi simpatici şi îi facem şi pe ăştia”. Adică „îi facem” trimiţându-le proiecte încropite pe genunchi, pompos redactate , de preferinţă în… yankeleză ,amişunând de intenţii pehlivane, dar şi alea inabil mascate. Şi uite că nu i-am mai făcut, ba încă ne-au făcut ei pe noi!
Atunci haideţi să o spunem pe aia dreaptă până la capăt. Geaba avem noi, România, un Comisar European pentru Politici Regionale, inimoasa şi foarte iscusita Corina Creţu, geaba avem (şi ) europarlamentari cu multă tragere de inimă şi cu dovedită pricepere spre a-şi onora mandatul, dacă, aici, acasă, nişte pehlivani şi nişte nepricepuţi pun mână de la mână să dea cu zula la fondurile europene.
Şi pe urmă ne mai mirăm de câte ni se întâmplă? Fiindcă asta şi este consecinţa ruşinoasă a băltelii în mentalităţile şmechersco-târgoveţene . În care, se vede treaba, că se complac nişte indivizi plătiţi cu greu bănet tocmai sub firma „gestionării proiectelor şi programelor de accesare a fondurilor europene”, precum şi supravegherii corectei gestionări a acestor fonduri.
Motiv pentru care le-aş decerna , numaidecât, Ordinul „Furat singur căciula” în cel mai înalt grad.
Normal şi firesc ar fi ca, în urma acestor fapte, drastic sancţionate de către UE, nu doar OLAF, instituţia comunitară abilitată să pună în act dezideratul şi condiţia esenţială a luptei antifraudă, ci în primul, rând instituţiile abilitate ale statului nostru de drept să se auto-sesizeze.
Altminteri, iar băgăm gunoiul sub preş şi iar mergem mai departe, băţoşi şi ţâfnoşi, că nu se pune nimeni cu noi de *oţi şi de simpatici al dracului cum suntem noi.
Adică, ne mai furăm o dată căciula!
Şerban CIONOFF