Șerban Cionoff: „DIESEL –GATE” SAU FOC DE PAIE?

„Diesel-Gate”este sintagma tot mai des folosită atunci când se discută despre scandalul iscat după ce Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile de la maşinile Diessel. Scandal care, mai nou şi mai nou, a ajuns şi la firma BMW. Întrebarea pe care şi-o pune orice om care cunoaşte cât de cât istoria celor 70 de ani care au trecut de la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial şi, în mod aparte, pe cea a sfertului de veac scurs după prăbuşirea lumii uni-polare, ar putea fi aceasta: Reprezintă „Diesel-Gate”un veritabil tsunami care va mătura tot ceea ce întâlneşte în calea sa- inclusiv guvernul Angelei Merkel- sau va rămâne doar un foc de paie care se va stinge mai repede decât s-au aşteptat cei care s-au prins în joc ?
Întrebarea, dar mai ales parafraza „Diessel-Gate”- care trimite direct la „Watergate”, celebrul scandal de presă care, în 1974, l-a costat pe Richard Nixon funcţia de preşedinte al Statelor Unite-, conducând , pe calea deducţiilor logice, la ideea că s-a declanşat deja numărătoarea inversă pentru Angela Merkel. Noua „doamnă de fier”( prima, în ordine strict cronologică fiind Margaret Tacker) care a impus Uniunii Europene politica de austeritate, astăzi tot mai intens contestată chiar şi în ţări care, până mai ieri, erau partizane jurate ale pungii cu baierele strânse până peste poate .
Nu sunt adeptul „scenaritei”, al maniei de a construi tot felul de presupuneri şocante fără a avea la îndemână informaţii sigure provenite din surse credibile. Dar nici nu cred că putem trece prea uşor peste anumite semnale care ne vin în ultimele zile din câmpurile de luptă şi care, puse la cap la cap, ne-ar putea releva câteva semnificative coincidenţe. Mă refer, în primul rând, la împrejurarea că scandalul Diesel- în toiul căruia s-au şi produs unele declaraţii critice la adresa cabinetului condus de Angela Merkel sub motiv că ar fi cunoscut această poveste dar a preferat să o ţină sub preş- se produce concomitent cu un tot mai intensele şi mai tăioasele critici adresate direct doamnei cancelar pentru poziţia şi pentru deciziile sale ca şi pentru declaraţiile pe care le-a făcut în legătură cu numărul mare de refugiaţi din Orientul Mijlociu pe care ţara sa este dispusă să îi primească. Declaraţii pe care primarul landului Bavaria, Horst Seehofer, lider al UCS, partenerul de guvernare al UCD, partidul Angelei Merkel, le- a caracterizat ca fiind „o greşeală care ne va ţine ocupaţi mult timp”.
Coincidenţă sau nu, tot în aceste zile- şi, încă, la un Salon auto, la Frankfurt !-, Angela Merkel a spus răspicat că industria germană de automobile oferă refugiaţilor locuri de muncă. Coroboraţi aceste declaraţi cu scandalurile care zguduie industria germană de automobile- considerată segmentul-cheie al economiei acestei ţări datorită uriaşelor profituri pe care le-a adus – şi veţi vedea ce teme incendiare ar putea fi scoase, ca muniţie de război mediatic, de aici…
Fireşte, disputele, tot mai intense şi tot mai încinse, sunt în derulare pe multiple planuri, iar fiecare zi poate aduce răsturnări de situaţii. Deocamdată, la Consiliul JAI, ideea cotelor obligatorii de refugiaţi alocate statelor membre -pe care a lansat-o Angela Merkel, susţinută şi de preşedintele Franţei, Francois Hollande- a avut câştig de cauză. Dar să nu uităm că există şi state- Cehia şi Slovacia- care au respins-o, anunţând că vor contesta cotele impuse la Curtea Europeană de Justiție, în vreme ce Ungaria „se gândeşte” la aceeaşi idee. Ceea ce, nu face decât să acutizeze tensiunile (şi aşa nu puţine) din Uniunea Europeană şi, mai ales, să arate că vremea supunerii necondiţionate la „comanda unică”, menită să înlocuiască soluţiile de echilibru, bazate pe consultarea şi pe acordul tuturor partenerilor egali în drepturi şi îndatoriri, nu poate aduce decât deservicii construcţiei comunitare, ar fi cazul să apună. Sau, dacă la nivelele de decizie ale Uniunii Europene se va persevera cu acest comportament autoritarist, există riscul crescând al unei crize de sistem.
Cum spuneam,până acum, în dezbaterea publică asupra dosarului „Diessel-Gate” s-au formulat critici la adresa poziţiei adoptate de guvernul Angelei Merkel, dar nu s-au produs, doamnei cancelar, dovezi care să o implice în mod direct. Fapt împlinit rămâne, însă, acela că , în momentul de faţă, Angela Merkel este ţinta unui tir încrucişat, în Germania şi în Uniunea Europeană, chiar dacă, deocamdată, ipoteza unui deznodământ de genul celui din America anului 1974 nu este luată în calcul de către observatorii avizaţi ai evenimentelor.
Totul depinde acum de ce interese economice, politice sau de altă natură, ce anume cercuri de influenţă interne (dar nu numai!), sunt angrenate, direct sau indirect, în confruntare. Cert rămâne, însă, că mitul infailibilităţii actualei „Doamne de fier” a început să se erodeze. Şi, odată cu erodarea acestui mit, este posibil să asistăm- prin ricoşeu- la o periculoasă recrudescenţă a „germanofobiei”. Ipoteză ameninţătoare pe care încă în 2013, Odile Benyhaia –Koudier, corespondentă în Germania în perioada 2001- 2006, o enunţa în cartea sa „Germania va plăti” („L*Alemagne paiera”,Fayard, 2013), care mai avea şi un sugestiv subtitlu: „Călătorie în ţara Angelei”. Ce-i drept, cartea a fost scrisă înaintea alegerilor din septembrie 2103, în urma cărora Angela Merkel şi partidul său s-au menţinut la guvernare după contorsionate negocieri post-electorale, dar unele teme şi ipoteze ale sale vor reveni, câtuşi de puţin întâmplător, în actualitate….
Aşa după cum, înclin să cred că,iarăşi, nu este o simplă întâmplare dacă, nu de mult, a fost lansată şi a prins la public sintagma „merklein”, de la care ajungem repede la acţiunea de „merkeliza”. Ceea ce se traduce prin „a trage de timp” fără să iei o decizie categorică sau, mai rău!, a lua o decizie catastrofală.
Iar, precum bine se ştie, o sintagmă, care, de regulă, se însoţeşte şi cu un zvon sistematic întreţinut, odată ce şi-a făcut loc în mentalul colectiv are mari şanse să devină o idee preconcepută, o prejudecată. Care prejudecată, la rândul său, poate declanşa un curent de opinie având o mai mare forţă persuasivă sau, după caz, desuasivă, decât vrafuri de declaraţii publice sau de comunicate oficiale.
Adevăr incontestabil pe care l-a spus, mai bine decât noi toţi, Albert Einstein: „E mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată”.