Șerban Cionoff: DR.MARIANA SĂVULESCU, UN NUME PENTRU NEUITARE

Nu ne-am mai văzut şi nu ne-am mai auzit de ceva vreme şi, de aceea, m-am gândit (dimpreună cu soţia mea) că un telefon cu ocazia zilei sale onomastice ne va ajuta să punem la cale o întâlnire. Telefonul a sunat,însă, în gol. La scurtă vreme am fost sunat de către fiul minunatei noastre prietene care ne-a dat vestea cumplită: Mariana a murit! S-a stins din viaţă, discret, aşa cum a trăit, „veştminte de pământ luând”, după cum ne spune poema lui Lucian Blaga.
Mariana- adică dr. Mariana Săvulescu, personaj memorabil, emblematic în familia medicinii şi psihiatriei clinice,Omul căruia i se datorează tot ceea ce s-a făcut şi s-a reuşit la Centrul de Recuperare Neuromotorie de la Gura Ocniţei (judeţul Dâmboviţa). Acolo unde, dr. Mariana Săvulescu, ajutată de vrednicii săi colaboratori, a aplicat acea minune care se numeşte „terapia prin artă”. Altfel spus, i-a ajutat pe copii cu grave afecţiuni psihice şi cu dureroase suferinţe sufleteşti să regăsească, prin artă, mai precis prin teatru şi prin pictură, drumul spre lume, spre semeni şi spre ei înşişi.
Parte din această extraordinară, unică , aventură în universurile încă prea puţin cercetate ale imaginarului a strâns-o sub coperţile unui volum- „Imaginile –limbajul sufletului”- apărut în anul 2011 la Editura Academiei Române. Mi-au rămas pentru totdeauna în minte momentele emoţionante de la lansarea cărţii şi, mai cu seamă, căldura sufletească unică, răscolitoare, cu care mi-a vorbit despre carte şi despre autoarea sa Marele Scriitor şi Om, academicianul D R Popescu directorul prestigioasei editurii sub egida căreia a apărut lucrarea.
Cu un an înainte, adică în 2010, dr. Mariana Săvulescu fusese decorată cu Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler. De aceea, probabil ca să nu rămână mai prejos, diriguitorii de atunci ai Ministerului Sănătăţii şi judeţului Dâmboviţa, s-au gândit să îi dea, la rândul lor, o dovadă de preţuire pentru abnegaţia şi dragostea cu care , vreme de 25 de ani, dr Mariana Săvulescu şi-a cinstit meseria şi menirea. Adică au pus-o pe liber! Mai precis, prin imbeciloid-contabiliceasca operaţiune numită „comasarea unităţilor sanitare”, sanatoriul de la Gura Ocniţei a fost vârât laolaltă cu alte unităţi spitaliceşti într-un conglomerat, iar pentru Mariana Săvulescu nu a mai fost loc decât undeva, pe la margini, ca să nu deranjeze orgolii meschine şi hrăpăreţe.
Nu s-a plâns, nu a reclamat, nu a bătut la porţi locale sau ministereşti, probabil fiindcă ştia de-acum foarte bine că prigoana medicilor ţine de criminala strategie a Amiralului Dezastrului Naţional şi a Premierului Sfert-de-Buletin prin care românii erau siliţi „să iasă, pe cale naturală, din sistem”.
De aceea, acum, când dr. Marian Săvulescu s-a retras în Împărăţia Cerurilor, cred că ar fi corect faţă de truda şi de exemplul ei dacă, măcar, ceea ce a mai rămas din strădania şi din pasiunea ei, acolo, la Sanatoriul Gura Ocniţei, i-ar purta de-acum înainte numele.
Motiv pentru care îmi îngădui să supun această modestă sugestie atenţiei domnului ministru al sănătăţii, Nicu Bănicioiu , şi, deopotrivă, distinşilor membri ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu încredere şi cu speranţă.