Șerban Cionoff: ELENA UDREA – UN MOŢOC DE LARG CONSUM

 

Asist, de câteva zile, la frenezia naţională cu care este monitorizată şi comentată plimbarea Elenei Udrea pe la diverse instituţiuni ale statului de drept. Dincolo de repulsia pe care mi-o stârneşte pohta primitivă de sânge pe care unii sau alţii încearcă să şi-o mascheze sub faldurile gongoricelor tirade justiţiare, cel mai greţos lucru este năpârlirea bruscă a celor care, până mai ieri, nu scăpau nici-o ocazie spre a-i săruta papucul şi pe care îi aflăm, acum, în prima linie a campaniei justiţiar-civice. Nu vreau să spun, însă, nici că tăcerea laşă a altor aplaudaci de drept comun ar fi mai brează; dimpotrivă, cred că –şi într-un caz şi în altul-avem de-a face cu măşti ale trădării, ale nemerniciei şi ale cinismului cras. A propos, mă mir că nu s-a pronunţat, încă, pe tema „Cazul Elena Udrea”,pseudo- analistul politic tv care,din(im)postura de şefşor al PSD-ului, mi-a impus pe la începutul lui 2001 să eliberez imediat postul de expert la Departamentul de analiză politică al partidului. Toată graba lui fiind spre o aduce acolo pe… aţi ghicit:Elena Udrea, dar nu-i timpul trecut.
Sigur, ar mai fi de spus şi alte câteva vorbe despre liota de pupi-n-udrişti care ba nu puteau dormi neam de dorul ei, ba o visau ca pe Regina Nopţii, ba dădeau în bâlbâială misticoidă doar la simpla trecere a Nimfei din Pleşcoi pe uliţele megieşe primăriei comunale sau municipale. Osanale care, sunt convins, le-ar fi făcut să moară de necaz pe celelalte două Elene precursoare (Lupeasca şi Ceauşeasca). Iar, dacă tot veni vorba, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor care i-aţi pus la zid pe cei ce i-au consacrat”înflăcărate omagii” Cabinetului 2 , de ce nu le cereţi acum socoteală şi celor care au vărsat Niagare de bezele pe obrajii şi pe dorsalul Blondei de la Cotroceni?
Dar, dacă e ceva care mă scârbeşte până peste poate în toată treaba asta scabroasă, acest ceva nu poate fi decât jubilaţia tembelă cu care aplaudacii de drept comun zbiară din toţi bojogii, ba” Trăiască DNA-ul!”, „Trăiască justiţia independentă!”
Oameni buni, ăştia chiar ne cred, pe toţi, cu mintea în pioneze?Adică îşi permit să socotească, în minţişoara lor, că putem uita că exact acelaşi DNA a ţinut sub cheie (şi, cu siguranţă, mai ţine încă!) dosare ale jafului-multilateral-dezvoltat făcut de Amiralul Dezastrului Naţional şi de şleahta lui? Sau poate socotesc prea repede că este o bagatelă tactica „gunoiului sub preş”din care ultra-bugetivora instituţiune a CSM-ului şi-a făcut orientare programatică , cocoloşind, cu cinism, sentinţe aberante, multe dintre ele nimicite la CEDO şi de pe urma cărora visteria statului plăteşte sume halucinante? De ce, nici până acum, nu avem o Lege a răspunderii şi pentru procurori sau pentru judecători? Asta ca să nu mai vorbesc şi despre miile (dacă nu chiar milioanele?!) de sentinţe abuzive, cele mai multe dictate de procurorii pe care o ministresă stalinistă i-a făcut cu anasâna magistraţi, şi de care oameni simpli şi necăjiţi nu au cum să se mai apere.
Aşa încât, staţi liniştiţi dragi români! Elena Udrea nu este decât un Motoc de larg consum. Vor mai urma, cu siguranţă, şi ale arestări spectaculoase, dar asta nu însemnă că justiţia se va clătina din temeliile sale putrezite de molima sentinţelor la comandă şi a absolvirilor cu dedicaţie. Pentru că, să ne fie foarte clar, atâta vreme cât la butoanele justiţiei- ale Tribunalelor sau Procuraturilor, vreau sa spun- şi nu doar la vârfuri, vor rămâne persoane care au la activ abuzuri scandaloase şi sentinţe date cu rea credinţă, putregaiul va rămâne neatins. Neatins şi atotbiruitor!
Prietenii ştiu de ce…