Șerban Cionoff: FELICITARE PENTRU UN TÂNĂR EUROPARLAMENTAR ROMÂN

Dacă mai că nu trece o zi lăsată de la Bunul Dumnezeu pentru ca nişte personaje, care nu îţi mai răspund la bună ziua dacă nu le zici politicieni, să nu ne mai facă o nefăcută pe care o depun ofrandă la statuia de chirpici a Amiralului Dezastrului Naţional, uite că acum primesc şi o veste care mă bucură în mod cu totul deosebit. Am aflat, aşadar, că joi seara, tânărul nostru europarlamentar, Andi Cristea, a fost ales preşedinte al Delegaţiei de cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova din cadrul Parlamentului European. Păstrând, desigur, proporţiile cuvenite, aş spune că, în acest fel, după alegerea Corinei Creţu în funcţia de comisar european, ţara noastră dobândeşte o nouă şi convingătoare confirmare a respectului şi încrederii de care se bucură oamenii de calitate pe care românii i-au mandatat să îi reprezinte în organismele esenţiale ale Uniunii Europene.
Am scris foarte apăsat „tânărul nostru europarlamentar” pentru că, spre deosebire de foşti sau încă europarlamentari trimişi acolo prin votul şi încrederea noastră şi care nu scapă nici-un prilej pentru ca să arunce cu zoaie scârbavnice în România – mare atenţie, în România nu în actuala sa guvernare!-, tânărul Andi Cristea se distinge prin prestaţia sa inteligentă, argumentată şi, deloc în ultimul rând, curajoasă consacrată promovării şi susţinerii opţiunilor României moderne, europene.
Recunosc deschis, pentru mine, alegerea lui Andi Cristea în această calitate importantă este un prilej aparte de bucurie. Fiindcă de Andi Cristea mă leagă, în pofida diferenţei de vârstă – sau, poate, tocmai de aceea!- o solidă, frumoasă prietenie. Ne-am cunoscut acum 2 ani în urmă , atunci când am colaborat direct în cadrul cabinetului ministerial al domnului Titus Corlăţean, la acea vreme Ministru al Justiţiei. Actualul şef al diplomaţiei noastre fiind şi cel care i-a călăuzit, lui Andi Cristea, eforturile şi i-a susţinut, cu multă încredere, cutezanţa. Că, la rândul său, diplomatul şi omul de carte Titus Corlăţean s-a bucurat de un asemenea sprijin din partea profesorului şi omului politic de excepţie care este şi rămâne, incontestabil, Adrian Năstase, acest lucru trebuie spus fără nici-o rezervă.
De la bun început, m-a atras la mai tânărul meu coleg francheţea dialogului, dorinţa sa de a afla mereu noutăţi dintr-un domeniul pe cât de incitant, pe atât de sensibil. Este vorba despre rolul şi importanţa Uniunii Europene în această lume atât de agitată şi de contorsionată, aflată într-o continuă căutare a unor noi ancore de echilibru şi, pe cale de consecinţă, despre rolul specific al României democratice, moderne în arhitectura comunitară şi în dezbaterile politice ale vremii noastre. Cu timpul, fiind eu ceva mai bătrân în ale gazetăriei, l-am dibuit, pe Andi, că are şi o anume aplecare pentru ale scrisului. Drept pentru care l-am şi sfătuit să îşi încerce şansele de a face publice câteva texte ale sale şi nu mică mi-a fost surpriza de a le vedea publicate. Deloc întâmplător, cred, unul dintre texte avea, din titlu, calitatea unei adevărate profesiuni de credinţă:„Tinerii politicieni privesc spre viitorul Europei”.
Dar, cea mai mare surpriză ne-a oferit-o Andi Cristea atunci când, la scurtă vreme de la alegerea sa ca europarlamentar, l-a interpelat pe Jean Claude Junker- la acea dată , candidat la preşedinţia Comisiei Europene- pe o temă foarte delicată, despre care alţi colegi din Parlamentul European, mai rutinaţi în ale meseriei, preferă să vorbească pe şoptite, dacă nu chiar… să schimbe vorba. Este vorba, aţi ghicit probabil, despre aşa numita teză a „îngheţării extinderii Uniunii Europene în următorii 5 ani.” Cu toată deferenţa cuvenită, tânărul europarlamentar, proaspăt membru al S & D, spunea fără înconjur că popoarele doresc din partea Uniunii Europene „răspunsuri la aşteptările lor”. Idee pentru care „se bate” şi Andi Cristea, alături de alţi europarlamentari realişti şi temerari din diverse state membre ale uniunii şi pe care a reluat-o, cu aceeaşi francheţe în termenii acestui categoric avertisment: „Extinderea Europei trebuie să continue sau pierdem din credibilitate”. Afirmaţie făcută, fără timidităţi de circumstanţă, cu ocazia prezentării în Parlamentul European de către Comisia Europeană a pachetului cu privire la strategia de extindere.
Deloc întâmplător, aş spune, atenţia şi eforturile europarlamentarului nostru s-au focalizat pe un alt subiect , el însuşi, controversat şi incitant, pe care Andi Cristea l-a concentrat în formularea sugestivă: „ Progresul Republicii Moldova către Uniunea Europeană se va bucura de un sprijin constant.” Adevăr demonstrat şi susţinut de către tânărul nostru europarlamentar printr-o susţinută activitate în calitate de membru al Delegaţiei Parlamentului European pentru cooperare cu Republica Moldova. Şi, iarăşi lucru demn de reţinut, aflat la o categorică distanţă de abordarea populist politicianistă pe care o dau acestei idei Traian Băsescu şi ciracii săi propagandistici.
Aşa încât, alegerea sa, la numai 32 de ani, în important calitate de preşedinte al Delegaţiei de cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova din cadrul Parlamentului European este, deopotrivă, o meritată recunoaştere şi un examen de maximă exigenţă.
Şi sunt pe deplin convins că, aşa după cum cred că am reuşit să îl cunosc, Andi Cristea –pe care îl felicit călduros cu acest fericit prilej-ca confirma, o dată mai mult, axioma morală a lui Corneiile, clasic al Franţei, stat fondator al Uniunii Europene: „La valleur n*attand point le nombre des annees”.
Şerban CIONOFF
P S Pentru că presimt anumite reproşuri, de genul:„Oare nu ai scris prea mult despre un tânăr, fie el şi europarlamentar?” mă grăbesc să răspund: „Nu e deloc prea mult, mai cu seamă atunci când este vorba să încurajăm un tânăr de valoare! Iar faptul că, unii sau alţii nu au avut parte, la vremea începuturilor în profesie, de un cuvânt de încurajare, nu justifică nici rezerva oţărâtă şi nici grimasele cu gust de sare amară…”