Șerban Cionoff: MONICA IACOB RIDZI, MARTIRĂ A PROKURORILOR INCHIZITORI
Nu vreau în nici-un chip să mă transform în avocat din oficiu al Monicăi Iacob Ridzi şi nici nu vreau să o absolv de răspunderea juridică pe care şi-a asumat-o atunci când a acceptat să se înscrie în cohorta cotizanţilor la puşculiţa oneroasă anume ticluită pentru a strânge bănet (mai mult sau mai puţin ) murdar pentru paraşutarea progeniturii mezine a Amiralului Dezastrului Naţional- cu nume de cod EBBA- direct în Parlamentul European. E treaba Monicăi Iacob Ridzi să spună din ce pricini şi sub ce impulsuri, interioare sau exterioare, s-a înhămat la şandramaua electorală a uneia dintre cele mai jalnice figuri cu care electoratul carpato-pontico-dâmboviţean a defilat în legislativul comunitar.
Dar nici nu pot trece, fără să reacţionez cu revoltă şi cu indignare, pe lângă bestialitatea cu care a operat, în cazul Monicăi Iacob Ridzi, haita de prokurori ai totalitarismului băsist ca şi obedienţii pseudo-judecători care, pe repede înainte, au trimis după gratii o femeie şi aşa năpăstuită.
Nu spun, Doamne fereşte, că dosarele Monicăi Iacob Ridzi trebuiau închise din oficiu şi nici nu fac, acum, un inventar al cuantumului pedepselor pe care faptele ei le meritau după o dreaptă judecată. Dar nici nu pot să trec nepăsător peste împrejurarea că, în vreme ce delapidatori dovediţi ai avutului ţării sunt bine-merci în libertate supravegheată sau profită din plin de tărăgănări până la Sfântu*Aşteaptă fiindcă (In-)justiţia autohtonă se mocăie până să pronunţe sentinţele meritate, o femei greu bolnavă şi cu doi copii care au nevoie ca de aer de ea stă după zăbrele doar fiindcă aşa vor nişte prokurori sanguinari.
Mai mult decât scandalos astea mi se pare şi faptul că numita EBBA, pentru teşghereaua spurcată a căreia s-au făcut toate aceste fărădelegi despre care trebuie să răspundă în faţa Legii NUMAI Monica Iacob Ridzi, nu a fost deranjată de către aceiaşi câinoşi prokurori fie şi doar spre a o întreba cât e ceasul! Scabroşenie fără margini la care adaug şi împrejurarea că , după cum au recunoscut fără înconjur oameni direct implicaţi în dosarul (sau dosarele) Monicăi Iacob Ridzi, declaraţiile acuzatoare, uni-direcţionate!, au fost date sub dictare sau cu nişte momeli în faţa aceloraşi prokurori cu Traian Băsescu în suflet.
În fine, dar deloc în ultimul rând, nu pot trece cu vederea şi faptul că , în vreme ce întru susţinerea Nimfei din Pleşcoi s-a şi pus la treabă o divizie de bocitoare ad-hoc –contra cost sau numai… muncă patriotică?-, pe această femeie care plăteşte amarnic înhăitarea sa cu banda criminală a băsismului – Monica Iacob Ridzi- nu se prea înghesuie multă lume să o ajute şi să o susţină. Oare, şi de această dată, tot prietenii ştiu de ce?!…
Repet şi întăresc: pentru încălcarea, cu sau fără ştiinţă, a legii Monica Iacob Ridzi trebuie să răspundă. Dar asta e o treabă şi cu totul altceva este bestialitatea morbidă cu care s-au comportat şi continuă să se comporte faţă de Monica Iacob Ridzi hordele de slugi ale (In-)Justiţiei.
Nu am motive să mă îndoiesc de faptul că Monica Iacob Ridzi este o bună creştină. Dar asta nu însemnă, în nici-un chip, că ea trebuie să fie şi o martiră a Inchiziţiei Prokurorilor şi a unor judecători nevertebraţi!