Șerban Cionoff: VICTOR PONTA A FĂCUT PRIMA MUTARE. CUM VA RĂSPUNDE KLAUS IOHANNIS?

Vreau să o spun răspicat: am luat cunoştinţă de rezultatele turului al II l-ea al alegerilor prezidenţiale care îl indică pe domnul Klaus Iohannis ca preşedinte constituţional ales al României. Şi, fiind cetăţean al unui stat de drept, democratic şi modern, stat membru al Uniunii Europene, sunt conştient că trebuie să respect voinţa,democratic exprimată, a poporului. Atenţie, am scris „trebuie să respect voinţa, democratic exprimată, a poporului” şi nu am nicidecum de gând să retractez sau să retuşez afirmaţia. Vreau, însă, să scriu foarte apăsat că, prin ideea de respectare a voinţei poporului nu înţeleg supunerea oarbă, necondiţionată la nu ştiu ce ţâfnă a domnului Klaus Iohannis sau a unor persoane şi grupuri de persoane care se vor aglutina în proximitatea noului preşedinte al României. Dar, mai ales, la orice tentativă a proaspăt alesului preşedinte care a şi dat semne că are marea plăcere de a ordona şi de a ne cere să luăm poziţiei de drepţi. Nu de alta, dar, judecând după prima declaraţie publică a proaspăt alesului preşedinte, constat – cu neplăcută surprindere!- că domnia sa deja trasează sarcini Legislativului şi Executivului. Şi face asta încă înainte ca rezultatele votului să fi fost validate şi comunicate în mod oficial. Ceea ce îmi aduce aminte de vorba înţeleaptă a unei persoane foarte păţite în viaţă despre un ambiţios pretendent la mâna fiicei sale.”Mamă dragă, bagă bine de seamă, dacă acesta aşa se poartă el, acum, când îţi este doar logodnic, cum o să se comporte cu tine atunci când are să îţi fie soţ cu acte în regulă?”
Cu atât mai puţin faptul că recunosc rezultatele alegerilor prezidenţiale nu însemnă, că voi retracta sau că voi schimba („pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale”) menţiunile critice şi rezervele exprimate asupra acelui candidat înscris în cursa prezidenţială pe care votul din 16 noiembrie l-a desemnat să ocupe magistratura supremă în statul nostru de drept. Îmi menţin, până acum, rezervele exprimate şi, fără pic de fariseism sau de calinerie politicianistă, mă declar sincer deschis la orice dovadă pe care, în exerciţiul funcţiunii, concetăţeanul nostru, Klaus Iohannis, mi-o va oferi şi ne-o va oferi spre a corija sau chiar a nega afirmaţiile critice şi reticenţele.
Până atunci aş vrea să mă ocup niţel mai atent de câteva declaraţii niţeluş cam „atipice” (le zic aşa pentru a mă păstra în limitele unui limbaj non-agresiv) făcute de către nişte personaje cu pretenţia de a fi voci reprezentative ale PSD. Mă refer la domnii Robert Negoiţă şi Marian Vanghelie care au cerut, cu voce tare, ca partidul să se retragă de la guvernare. Motivele, mai degrabă”pretextele”, invocate sunt de-a dreptul puerile, dacă nu chiar pur şi simplu, de rea credinţă. Scriu „ de rea credinţă” pentru că, deloc întâmplător, cei ce emit o asemenea năstruşnică propunere sunt tocmai primarii sectoarelor în care Victor Ponta, preşedintele PSD, partidul din ale cărui structuri de conducere fac parte şi ei, a obţinut cele mai puţine voturi aici, în Capitala scumpei noastre patrii! Şi atunci cum să înţeleg mesajul lor? Foarte simplu: băieţi, noi am făcut deja pasul în spate, acum e rândul vostru!
În acest context tensionat şi, încă, plin de suspiciuni şi de întrebări fără răspuns, nu pot decât să salut gestul bărbătesc al premierului Victor Ponta de a rămâne în post şi de a conduce executivul constituit în baza majorităţii parlamentare existente. O decizie politică majoră prin care ideea coabitării revine în actualitate. Şi ar fi de dorit ca, de data aceasta, ea să aibă cu adevărat substanţă şi să se dovedească a fi cu adevărat benefică pentru societatea românească.
Aşadar, premierul în exerciţiu, Victor Ponta, a făcut prima mutare. O mutare inspirată-zic eu. Să vedem, acum, cum va muta preşedintele ales, Klaus Iohannis.
Atenţie mărită, domnule preşedinte ales al României! Cu această mutare de răspuns faceţi cu adevărat primul pas pe încâlcitele cărări ale mandatului dumneavoastră prezidenţial! Depinde numai de dumneavoastră dacă acest pas îl faceţi cu stângul sau cu dreptul…
Şerban CIONOFF