De catava vreme, iar se vorbeste de Romania prin Italia si iar ma suna radiourile sa intervin, in calitate de corespondent AM Press, sa dau cifre, sa explic ce e greu de explicat fara sa imi dau singura, ca roman, cu ciocanul in cap. Sa povestesc “ce se intampla” in Romania.
Subevaluarea virusului, zic. Interese politice, hazardez. Ambiguitatea bisericii ortodoxe ca doar “Ne apara Domnul”. O vara in care toti greierii din noi, zambind ironic in fata furnicilor cuminti, care stateau cu masca la coada pentru a doua doza de vaccin, s-au inghesuit la mare, la petreceri, la terase si la voie buna. Pandemia era invinsa, ii dadusem doua palme pline de de nimic si se invatase minte. O intrebare despre complotism imi jeneaza echilibrul delicat al interviului: cum sa explic inclinarea noastra spre interpretarea fantezista, scotocitul dupa dessous-uri si voiosia cu care tragem spre complot?
Adevarat, caut scuze, ca si in Italia sunt felii de populatie no-vax, no pasaport verde, no…orice. Dar rareori se vorbeste de cei peste 80% de vaccinati. Ceea ce, pentru o tara de 60 milioane de suflete, se traduce in peste 45 milioane de oameni care cred in stiinta, care se informeaza cu capul, nu cu burta, care au grija de sine si de cei din jur. Fiindca, dupa cum spunea un personaj iluminat, “libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celorlalti”.
Departe de filosofie, dar foarte aproape de bunul simt, imi aduc aminte de bunica mea care, inainte de culcare, se ruga – printre altii – pentru cel care inventase vaccinul anti-poliomielita. Fara nume si prenume, doar “el”, ca Domnul, cu siguranta, il stia bine, se tinea la brat cu el.
Pentru bunica, solutia ar fi imediata si politically foarte incorrect: ar arde un facalet peste degetele nevaccinatului, “macar sa aiba de ce se plange”.
De cateva zile Radio Rai nu ma mai tine treaza pana la “revista presei”. Pot sa dorm linistita: in Romania curba molipsirilor a luat-o in jos.
Sa fim sanatosi, sa auzim de bine!
