Ana Luciana Avramescu: ”Provocăm război ca să putem trăi în pace”

Am venit de la un film emoționant și dur. Am comunicat cu un ecran de cinema timp de 119 minute. Am privit ca un copil de 12 ani care sunt , imaginea cumplită a războiului. Am văzut povestea unor prieteni soldați cu o misiune cruntă: oprirea unui atac fatal pentru 1600 de oameni ce picau într-o capcana nemțească și găsirea fratelui unuia dintre ei. Cel care trebuia să-și găsească fratele a fost omorât de un neamț pe care doar voia să-l ajute, fiind rănit.

Povestea războiului, plină de atrocități, a fost ținută de camaradul decedatului care, din promisiunea făcută, a dorit să oprească atacul și să găsească în viață fratele.

A călcat pe cadavre, a fost rănit, a luptat, și-a pus în pericol viața și și-a dus misiunea la sfârșit.

Distribuie prietenilor

Acum, eu copilul, vin cu întrebarea: La ce bun războiul? Am privit, cu lacrimi în ochi, războiul și povestea reală, cu toate ororile ei. Filmul a fost făcut după relatarea plină de adevăr a bunicului regizorului ce a fost în război și a trăit asta. Am văzut o realitate ce pentru mine este nouă. În telefoane și televizor nu văd niciodată o astfel de lume.

Am observat odată și odată ce a pătimit străbunicul meu în cei patru ani de război, culminând cu luptele de la Mărășești. Mi-aș fi dorit să fie aici, să-mi spună întâmplări din tranșee, sau ce se mai poate afla despre război.

Filmul s-a numit ,,1917: Speranță şi moarte”. Părerea mea e că merita Oscarul.

Şi mai e ceva. Aristotel ne-a lăsat o zicală – ”Provocăm război ca să putem trăi în pace” .
Dimpotrivă! Fără război, putem trăi liniștiți viața alături de părinți, copii și bunici. Fără, fără, fără război!