Giorgiana Radu-Avramescu: Biruitori suntem, vom fi
să fiți biruitori cu toții,
așa cum Sfântul Gheorghe,
balaurul a biruit,
și alte multe grele-a îndurat,
pentru credința lui în Dumnezeu,
pentru credința cu care a luptat,
în ce-a crezut, și ce era de apărat
noi, care astăzi, ne sărbătorim,
la rându-ne avem de purtat lupte,
cu semeni, cu destinul, cu cei care,
cu demagogie se prefac,
că binele ne vor,
și spre războaie ne împing,
spre lupte care nu sunt ale noastre,
dar consecințele le suportăm,
le plătim greu,
din sărăcia noastră,
și buzunarul copiilor ce nu s-au născut încă
însă, sub ocrotirea mucenicului cel sfânt,
și sub oblăduirea caldă a lui Dumnezeu,
biruitori suntem, biruitori vom fi,
azi și întru mulți ani,
doar cu credință,
și-o permanentă luptă
pentru ce-i drept, onest și demn de apărat
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






